O lume din ce în ce mai nebună

Dorian OBREJA

În 1963, era difuzat în cinematografe pelicula „O lume nebună, nebună, nebună” (film american de comedie), pe care o amintesc dat fiind titlul  său, strâns legat de subiectul rândurilor de astăzi. Cu an an mai devreme, fusese difuzat documentarul italian „Mondo cane” (despre obiceiuri șocante, ucideri, maltratări, procesiuni sângeroase, decapitări etc.), ce se poate traduce pre limba noastră în „Lumea câinelui”. Cea din urmă sintagmă în ghilimele ar putea fi  replica modernă la străvechea expresie „Homo homini lupus” („Omul e lup pentru om”), aparținând poetului latin Plaut, care a plasat-o într-una din creațiile sale, cu două secole înainte de era noastră.

Ambele creații cinematografice, dincolo de titlu sau conținut, sunt exemple concrete ale adevărului că „viața bate filmul”.

Ați reținut, este vorba de anii 1962 și 1963. Cele aproape două decenii scurse de la cel de al doilea război mondial (cu circa 60 milioane de victime, dintre care două treimi civili) ar fi trebuit să țină alerta vizavi de noi conflagrații globale și luarea de măsuri care să le împiedice. Dar nu a fost să fie așa: chiar în cel dintâi an menționat, între 14 octombrie și 20 noiembrie, a avut loc așa-numita „criză a rachetelor cubaneze” (duse de sovietici în coasta SUA), perioadă caracterizată de istorici drept momentul cînd Războiul Rece a fost extrem de aproape să devină, pe de o parte, război nuclear, și, pe de alta, să se transforme în al Treilea Război Mondial. Din fericire, atunci, rațiunea a învins.

De altfel, dincolo de acest întunecat moment, din 1945 până în prezent, memoria oamenilor privind nefastele urmări ale războielor s-a dovedit a fi foarte scurtă, dacă nu inexistentă. Așa se explică de ce, în intervalul amintit, au avut loc numeroase conflicte armate, cu extrem de multe victime. Desprind din listă doar Coreea, Vietnam, fosta Iugoslavie, Afganistan, Irak.

Și iată că, în anul 2023, putem adăuga pe listă, din păcate, încă două asemenea conflicte.

Cel dintâi e chiar la granița României, dar nu doar de aceea îl amintesc primul, ci pentru reprezintă materializarea lui acel „homo homini lupus„ chiar și între foști aliați. Rememorând, nu putem omite realitatea că Ucraina a făcut parte din URSS până în 1991, când a rămas alături de Federația Rusă, intrând, împreună cu aceasta și Belarus, în entitatea nouc creată - Comunitatea Statelor Independente. Din care Ucraina a făcut parte până în 2014, dar și-a retras reprezentanții abia în 2018 - deci cu patru ani înainte de a fi invadată de fostul aliat - Rusia. De adăugat că, până la ultima dată menționată, fostul comediant ajuns președinte a jucat și în filme realizate la Moscova...Astăzi, bilanțul confruntării dintre cele două țări, foste „surori”, după peste 600 zile de război, indică cifra de 500.000 victime!

Cu totul alta este situația în Orientul Mijlociu, unde, de circa jumătate de lună, tensiunile au dat din nou în clocot. Spun din nou, pentru că istoria conflictelor între evrei și arabi a debutat în 1948, imediat după proclamarea ca Israelului ca stat, și a continuat cu criza Suezului (1956), războiul de șase zile (1967), războiul de Yom Kipur (1973), războiul din Liban (1982) - pace deplină neînregistrându-se, de fapt, niciodată. Iar situația, în ansamblu, gândindu-ne la răspândirea pe glob a reprezentanților părților aflate în conflict, devine din ce în ce mai gravă.

În ambele cazuri, pacea s-ar putea instaura și menține doar prin înfrângerea nebuniei și victoria rațiunii...