Începe concursul pentru ocuparea posturilor de directori în școli
Dimensiune font:
Odată cu începerea noului an şcolar va începe şi perioada de depunere a dosarelor pentru funcţia de director şi director adjunct din instituţiile de învăţământ cu personalitate juridică. Practic, de pe 14 septembrie începe perioada de depunere a dosarelor, urmând ca pe 15 octombrie să aibă loc proba scrisă din cadrul acestui demers.
Pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie se vor desfăşura probele de interviu, urmând ca spre sfârşitul lunii decembrie, înainte de Crăciun, să fie emise deciziile de numire, iar de pe 10 ianuarie, odată cu cel de-al II-lea semestru al anului şcolar, noii directori să îşi ocupe funcţiile.
„Odată cu sfânta sărbătoare de pe 14 septembrie, cu Ziua Crucii, va începe acest concurs. El se va desfăşura în mai multe etape: avem o etapă de 12 zile în care se vor primi dosare pentru înscrierea la concurs, ulterior acestea vor fi verificate, iar momentul cel mai aşteptat poate de către doritorii care se vor înscrie la concurs în vederea ocupării funcţiilor de director şi director adjunct va fi pe data de 15 octombrie, ziua în care se va desfăşura proba scrisă. Ulterior vom derula probele de interviu. Noi suntem pregătiţi”, a precizat Florentin Ciobotaru, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau