Noua Lege a Învățământului: preluare obligatorie de la 3 ani, Reeducarea Părinților, Politică stabilită de ONG-uri, Amendarea părinților care nu sunt de acord cu termenii contractului sau participarea copilului la diverse acțiuni

Dimensiune font:

| 22-05-2023 06:23

Proiectul de lege privind invatamantului preuniversitar inregistrat la Senat sub nr L 282/2023 (a fost la Camera deputatilor inregistrat sub nr. 253/2023):

- la Camera deputatilor, cu toate ca finalizase comisia pentru invatamant dezbaterile demult, au postat, in fisa proiectului, Raportul abia pe 9 mai, cu 1 zi inainte de votul in plen (din 10 mai);

- la Senat s-a inregistrat proiectul pe 11 mai si au dat termen pentru amendamente pana pe 14 mai (duminica), fiind de fapt pana ieri la ora 14.00 (insa nu era postata public si ora).

Deci, o lege esentiala de 229 pagini care reglementează tot ce inseamna invatamant preuniversitar, putea fi analizata numai in vreo 3 zile ca sa se faca amendamente (IMPOSIBIL).

Parintilor si profesorilor putin le pasa de proiectul asta de lege (ca nu am vazut vreo agitatie pe el).

Impreuna cu vreo 3-4 profesori, am reusit sa analizam in vreo 12 ore numai circa 30 articole (ca sa stam sa si verificam corelarea cu alte articole din lege, sa ne gandim si la impactul normelor si daca sunt deficitare).

Cateva concluzii, numai cu privire la articolele pe care am reusit sa le analizam in detaliu:

1. se introduce ”invatamantul” OBLIGATORIU de la varsta de 3 ani (3-6 ani oricum nu ar fi invatamant, ci educatie timpurie). Asta in conditiile in care in legislatia actuala invatamantul obligatoriu incepe de la clasele primare;

2. se prevede EDUCATIA parentala, nu CONSILIEREA parentala, pentru formarea și dezvoltarea abilităților parentale pentru părinți și reprezentanți legali ai beneficiarilor primari sau viitori părinți. ASA CA SE VOR APUCA SA REEDUCE SI PARINTII.

- DECIZIILE MAJORE in invatamantul preuniversitar se iau cu ”consultarea REPREZENTANTILOR beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al ELEVILOR și a altor structuri asociative la nivel național ale elevilor și prin consultarea reprezentanților beneficiarilor secundari (PARINTI) și terțiari (SCOLI), respectiv a STRUCTURI ASOCIATIVE REPREZENTATIVE ale părinților cu activitate relevantă la nivel național, a reprezentanților mediului de afaceri, a autorităților administrației publice locale și a societății civile, precum și a reprezentanților personalului din învățământul preuniversitar”. Mai pe scurt se prevede că deciziile majore se iau cu consultarea unor ONG -uri si reprezentantilor Elevilor. Asa ca daca vor fi consultati numai cei ”agreati” care sustin orice politica publica, majoritatea o sa va treziti dupa aceea ca trebuie sa va supuneti, iar opiniile sa vi le pastrati pentru voi.

3. ca sa faca elevii voluntariat, se prevede ca vor fi stimulati financiar, ca asa inveti toate generatiile urmatoare: NIMIC NU E GRATIS, iar volunatriat inseamna sa fii stimulat financiar direct sau indirect (ca asa au gandit niste minti crete care au redactat proiectul asta).

4. copii sunt obligati sa se prezinte la CABINETUL MEDICAL (al scolii) nu la orice medic. Trebuie sa astepte sa se deschida cabinetul medical si eventual sa ii imbolnaveasca si pe altii.

5. parintii sunt OBLIGATI sa semneze un contract educational, sub sanctiunea amenzii. art. 14 alin (4) ”La înscrierea antepreșcolarului, a preșcolarului sau a elevului, într-o unitate de învățământ, directorul unității de învățământ SEMNEAZA contractul educațional cu beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar prevăzuți la art. 105 alin. (2) sau cu elevul major. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând drepturile beneficiarilor primari și secundari, în conformitate cu prevederile contractului educațional-tip, aprobat prin ordin al ministrului educației.”

Art. 148. (1) alin 1 lit a) ”Următoarele fapte constituie contravenții, în măsura în care nu constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: a) nerespectarea dispozițiilor art. 14. alin. (1), din culpa părintelui sau a reprezentantului legal, în sensul interzicerii participării beneficiarului direct la activitățile educaționale, se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 de lei. Prevederea se aplică și în cazul REFUZULUI SEMNARII CONTRACTULUI educațional prevăzut la art. 14 alin. (4).”

Numai ca ce sa vezi? Cu toate ca in proiect s-au bagat drepturi, obligatii si interdictii (adica prevazute de lege, la art. 106) CONTRACTUL EDUCATIONAL VA AVEA SI ALTE DREPTURI, OBLIGATII SI INTERDICTII care sunt stabilite de NISTE TERTI (Consiliul National al elevilor si alte asociatii ale elevilor, partetenii de dialog ai Ministerului Educatiei - adica ONG urile de mai sus - vezi la decizii majore).

art 105 alin. (4) ”Drepturile și îndatoririle elevilor sunt prevăzute în Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului educației, în urma consultării Consiliului Național al Elevilor și a altor asociații reprezentative la nivel național ale elevilor.” -de ELIMINAT;

art 106 alin Drepturile, îndatoririle și interdicțiile aplicate elevilor sunt COMPLETATE și detaliate în Statutul elevului, aprobat prin ordin al ministrului educației, în urma consultării Consiliului Național al Elevilor și a celorlalți parteneri de dialog ai Ministerului Educației. - de ELIMINAT

6. Daca interzici copilului sa participe la ACTIVITATI EDUCATIONALE (nu la cursuri, ci si la orice activitate extrascolara) = amenda de la 1.000 la 5.000 lei

Ca sa nu mai zic ca in lege fac trimitere la HG -uri (acte administrative), ceea ce inseamna ca cel care a redactat habar nu are de rangul actelor normative, de ce inseamna lege si ca HG urile pun in aplicare legea, asa ca nu poate face legea nicio trimitere la vreun HG.

Nu sunt definiti termeni ”invatamant de masa”, ”stare de bine” si alti nspe.

Astea sunt numai câteva probleme din proiectul acesta de lege care poate va starneste interesul sa va uitati pe el si sa reactionati, asta daca va pasa de copiii vostri, de educatia lor si de ce va prevede legea ca veti fi obligati sa faceti.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:57

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Guvernul a lansat o platformă digitală care va reuni toate raportările universitare
30/04/2025 14:45

Guvernul a adoptat, miercuri, hotărarea care oficializează Platforma Natională de Raportare Unică in Învătămantul Superior (PNRUIS), un sistem informatic ce va centraliza raportările anuale ale uni ...

Echipa României s-a clasat pe locul întâi, cu patru medalii de aur și două de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică
29/04/2025 08:51

Echipa Romaniei s-a clasat pe locul intai, cu patru medalii de aur si două de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO), care se desfăsoară in perioada 25-30 aprilie, la Sarajevo, in Bosnia si ...

Elevii se reîntorc la școală
28/04/2025 07:45

Preşcolarii şi elevii se intorc de luni, 28 aprilie 2025, la ore pentru ultimul modul al acestui an şcolar. În prima săptămană vor invăţa insă doar trei zile, pentru că joi, 1 mai şi vineri, 2 ...

Profesorii vor fi plătiți în funcție de performanță
27/04/2025 14:44

Ministrul Educatiei, Daniel David, pregăteste pentru luna viitoare un raport amplu de evaluare a situatiei din invătămant, in care va include si o propunere privind modul de salarizare a profesorilor pe crit ...

Bacalaureat 2025. Sesiune specială pentru olimpicii și sportivii de performanță
23/04/2025 13:17

Ministerul Educatiei a anuntat organizarea unei sesiuni speciale a examenului de Bacalaureat dedicată elevilor din clasa a XII-a care urmează să participe la competitii internationale - fie ele academice, ...

Copiii și inteligența artificială: Revoluția începe de la grădiniță. Cum crește o nouă generație cu AI
23/04/2025 06:11

Un reportaj The Guardian, bazat pe mărturii ale părintilor si profesorilor din intreaga lume, evidentiază modul in care adultii aleg să introducă inteligenta artificială in viata copiilor – fie ca instr ...

Realitatea dură din universități. Situațiile uluitoare relatate de un profesor din Capitală: Se strâng în jurul telefonului și chicotesc în timp ce predai
23/04/2025 06:06

După ce o profesoară din Germania a declarat, intr-un interviu acordat publicatiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, că multi dintre studenti nu au ce căuta pe băncile facultătii, pentru că nu sunt in star ...

Interzicerea telefoanelor mobile în școli ar putea reduce bullyingul
22/04/2025 15:32

Începand cu septembrie 2025, Franta va pune in aplicare o interdictie fermă privind utilizarea telefoanelor mobile in toate scolile gimnaziale, vizand elevii cu varste intre 11 si 15 ani. Dispozitivele v ...

Administrația Trump a intensificat revocarea vizelor de student, provocând întoarcerea forțată a multor studenți internaționali și generând teamă în comunitatea academică
20/04/2025 20:54

 Viza de student a fost considerată un "bilet de aur" pentru a studia in SUA, dar sub administratia Trump, procesul de revocare a acestor vize s-a accelerat, afectand sute de studenti internatio ...

Bacalaureatul din China
20/04/2025 19:12

 ”Bacalaureatul din China, „cel mai inspăimantător examen al maturitătii" din lume.  Copiatul este pedepsit cu pană la 7 ani de inchisoare! Elevii, verificati cu drone si prin s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei