Când și de ce s-au despărțit Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă

Deși Schisma a fost oficializată în 1054, divergențele dintre cele două Biserici existau de secol.

Principalul motiv a fost filioque-ul. Adică adăugarea termenului "Filioque" în Crezul de la Niceea de către Biserica Catolică. În această modificare, Biserica Romană a afirmat că Duhul Sfânt purcede "de la Tatăl și de la Fiul" (Filioque), în timp ce Biserica Ortodoxă a insistat că Duhul Sfânt purcede doar "de la Tatăl", conform versiunii originale a Crezului. Această diferență a creat tensiuni teologice imense.

O altă divergență majoră a fost înțelegerea diferită a autorității Papei. Biserica de Apus considera că Papa, ca succesor al Sfântului Petru, are autoritatea supremă asupra întregii Biserici, în timp ce Biserica de Răsărit respingea această idee, afirmând că Papa este doar "primul între egali" (primus inter pares), fără a avea putere juridică asupra altor patriarhi.

Diferențele lingvistice și culturale între Est și Vest au contribuit la dificultăți de comunicare și la o înstrăinare treptată. Biserica din Occident vorbea predominant latină, în timp ce Biserica din Orient folosea greaca. Această diviziune a dus la dificultăți în interpretarea scripturilor și în clarificarea pozițiilor teologice.

Schisma din 1054 a avut loc în urma unui conflict între Papa Leon al IX-lea și Patriarhul Mihail I Cerularie al Constantinopolului. Cardinalul Humbert, trimisul Papei, a plasat o excomunicare pe altarul Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol pe 16 iulie 1054. Ca răspuns, patriarhul Mihail Cerularie l-a excomunicat pe trimisul papal și întreaga Biserică Romano-Catolică. Acest schimb de excomunicări a marcat formal separarea celor două Biserici.

Principalul motiv teologic însă a fost filioque-ul.