167 de ani de la dezrobirea romilor
Dimensiune font:
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi marchează una dintre zilele cu semnificaţie istorică pentru comunităţile minorităţii rrome. În acest sens, vineri, 17 februarie, începând cu ora 15:00, în Sala de Spectacole „Diotima” a instituţiei ieşene de cultură, va avea loc dezbaterea „Dezrobirea. 167 de ani de la dezrobirea rromilor”. Publicul ieşean va fi provocat la dialog de către Doiniţa Cărăuşu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” din Iaşi, dar şi de către Elena Motaş, Consilier la Biroul Judeţean pentru rromi din cadrul Instituţiei Prefectului Iaşi.
Totodată, participanţii la eveniment vor avea ocazia să vizioneze filmul documentar „Sclavia rromilor. Lungul drum către libertate”. Proiecţia cinematografică a fost lansată în luna februarie 2016 de către Centrul Național de Cultură a Rromilor, fiind prima docudramă referitoare la Robia rromilor în Țările Române. Docudrama pune accentul pe momentul dezrobirii rromilor, februarie 1856, și pe starea de vulnerabilitate la care au fost expuși robii odată cu eliberarea lor.
„Ziua Dezrobirii Rromilor”, 20 februarie 1856 reprezintă data eliberării din sclavie a rromilor în baza actului normativ promulgat de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc”. Pentru a marca acest moment istoric a fost elaborată Legea 28/2011 privind comemorarea dezrobirii rromilor din România. Anul acesta se împlinesc 167 de ani de la data eliberării din sclavie a rromilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau