535 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Voroneţ
Dimensiune font:
Vineri, 26 mai, se împlinesc 535 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Voroneţ.
Este supranumită „Capela Sixtină a Estului” pentru fresca Judecăţii de Apoi, care a fost pictată cu celebrul pigment albastru de Voroneţ. De altfel, aceasta este şi cea mai elocventă tratare a temei apocaliptice din spaţiul creştinismului răsăritean.
Manifestările încep, în jurul orei 10:00, cu parastasul de pomenire a ctitorilor Mănăstirii Voroneş, urmat de cuvântul de bun venit al Maicii Stareţe Stavrofora dr. Gabriela Platon, mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cuvântul Preasfinţitului Episcop Vicar Dr. Damaschin Dorneanul. Conferinţele susţinute de profesor universitar dr. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, dar şi de cercetători ştiinţifici din Iaşi, Suceava şi Chişinău vor încheia prima parte a manifestărilor. De fapt, pe tot parcursul acestei zile vor avea loc conferinţe şi dezbateri pe teme precum scanarea 3D instrument de cercetare istorică, medicina ştefaniană în contextul practicilor medicinei medievale, dar şi alte teme de interes. Mănăstirea Voroneţ, supranumită Capela Sixtină a Estului, constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488, în numai trei luni şi trei săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau