A fost finalizat cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră din județ: Axa strategică Iași - Suceava
Dimensiune font:
* investiția pe cele trei loturi ale Axei rutiere strategice Iași – Suceava se ridică la aproximativ 326,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 al Uniunii Europene * pe teritoriul județului Iași, prin acest proiect au fost modernizați în total 92 km de drum din comunele Rediu, Movileni, Gropnița, Focuri, Coarnele Caprei, Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți, Sirețel și Lespezi
Consiliul Județean (CJ) a recepționat la sfârșitul săptămânii trecute lucrările de pe ultimul lot al Axei rutiere strategice Iași – Suceava, marcând astfel finalizarea celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră din județ.
Lotul 3, cu o lungime de peste 40 km, traversează cinci comune, pe traseul DJ 281 de la Belcești – Ceplenița – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinți – Lespezi. La recepția lucrărilor au participat, pe lângă reprezentanţii CJ, primarii comunelor de pe traseu, reprezentanții firmei de construcții și cei ai Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ. „Infrastructura rutieră este primul indicator al unui județ dezvoltat și vom continua să investim cu prioritate în proiectele de modernizare a drumurilor județene. Axa rutieră strategică Iași – Suceava a fost inițiată în urmă cu aproape 10 ani, când s-a semnat un protocol în acest sens între județele noastre. Odată cu finalizarea lucrărilor la Axă se deschid noi oportunități pentru comunitatea noastră. Facilităm mobilitatea și transportul, asigurăm conectivitatea între diferitele localități, dar și dezvoltarea economică. Le mulțumim locuitorilor din cele 11 comune, pentru răbdarea și încrederea pe care ne-au acordat-o pe parcursul implementării’’, au precizat, într-un comunicat, reprezentanţii Consiliului Județean.
Lucrările de pe Lotul 3 al Axei rutiere Iași - Suceava au inclus și reabilitarea a patru poduri, amenajarea de șanțuri și rigole, amenajarea de puțuri absorbante, drenuri longitudinale și podețe tubulare. Pentru asigurarea siguranței circulației au fost montate indicatoare, semnalizare rutieră și parapete de protecție.
Investiția pe cele trei loturi ale Axei rutiere strategice Iași – Suceava se ridică la aproximativ 326,5 milioane lei, cu TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 al Uniunii Europene. Pe teritoriul județului Iași, prin acest proiect au fost modernizați în total 92 km de drum din comunele Rediu, Movileni, Gropnița, Focuri, Coarnele Caprei, Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți, Sirețel și Lespezi. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau