„Manichiura roșie”, un nou spectacol-lectură la Naționalul ieșean
Dimensiune font:
Lecturi³, proiect lansat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Filit) și revista Alecart, continuă cu primul spectacol-lectură al celei de-a patra ediții, „Manichiura roșie”. Textul câștigător al acestei luni este scris de Erica Moldovan, actriță la Ateneul Național din Iași.
Spectacolul este regizat de Irina Popescu-Boieru și îi are în distribuție pe Haruna Condurache și Răzvan Conțu. Evenimentul va avea loc pe 28 februarie, de la ora 19:00, la Teatrul³. Intrarea la toate spectacolele-lectură din acest proiect este liberă, în limita locurilor din sală.
Textul este inspirat de o întâmplare din timpul actualului război din Ucraina, și surprinde „coliziunea dintre două universuri umane distincte prin gen, vârstă, educație, credință”, afirmă autoarea. „Am dorit să prezint războiului dintr-o dublă perspectivă. Am încercat să nu încarc scriitura cu detalii politice sau militare exacte, atât pentru a-i asigura universalitate și longevitate – în speranța că această situație de criză politică va avea o finalitate cât mai curând – dar și pentru a mă putea concentra asupra aspectelor umane ale personajelor.
Inspirația în scrierea acestui text se datorează unui articol care datează din 4 aprilie 2022, despre o femeie, pe nume Iryna, al cărei trup neînsuflețit a zăcut, timp de o lună, pe străzile din Bucha, fără să fie revendicat. A fost recunoscută după 30 de zile, datorită manichiurii sale de către însăși manichiurista ei, după ce a văzut o poză care circula pe internet”, a spus Erica Moldovan. Actrița are o bogată și apreciată carieră în teatru, regie și cinematografie, succes care i-a adus și numeroase premii importante.
Toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ sunt invitați să trimită piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Studii
2020 – studenta la UNAGE, Facultatea de Teatru, secția Regie de Teatru, prof. Ion Mircioagă
2012 – doctorand, departament Teatrologie, coordonator prof. Univ. Dr. Bogdan Ulmu, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași – titlul proiectului: „Mișcările teatrale neconvenționale românești de la 1989 până în prezent – analiză și arhivare” – doctorat abandonat
2011 – 2012 – masterandă a Universității Catolice din Leuven, Belgia, secția Studii Culturale
2009 – 2011 – masterandă, secția Arta Actorului, în cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași
2006 – 2009 – studenta, secția Arta Actorului, în cadrul Universității de Arte „George Enescu”
Premii obținute (activitate didactică)
2019
Concursul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu Brăila”, ediția a IV-a, Brăila
Trofeul festivalului – elevul Sebastian Pricop, Locul II – eleva Victoria Bejan, premiul „Bogdan Ulmu” – elevul Iulian Lungu
2014
Olimpiada Națională de Arta Actorului, Sfântu Gheorghe
1. Locul I național – la secțiunea Grup – spectacolul „Bâlciul”
2. Locul I național – la secțiunea individual băieți – elevul Mihai Ștefan
3. Locul II național – la secțiunea individual fete – eleva Vieru Alexandra
Concursul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu Brăila”, ediția a IV-a, Brăila
Marele Premiu și trofeul concursului – spectacolul „Bâlciul”, Locul II – elevul Mihai Ștefan, secțiunea individual, Locul II – elevul Vatavu Gabriel, secțiunea individual, Mențiune – eleva Vieru Alexandra, secțiunea individual
Festivalul de teatru „Hai la teatru!”, ediția a VIII-a, Teatrul Luceafărul, Iași
1. Locul I – spectacolul „Bâlciul”
2. Premii speciale de interpretare elevilor: Vieru Alexandra, Vatavu Gabriel și Mihai Ștefan
Festivalul de teatru „O mască plânge una râde”, ediția a VI-a, Liceul Dimitrie Cantemir, Iași
1. Marele Premiu – spectacolul „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”
2. Premiu special pentru regie – prof. coord. Erica Moldovan
3. Premiu special pentru interpretare – eleva Costea Diana
Toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ sunt invitați să trimită piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau