„Ocolul Pământului în 40 de fotografii” – Povești din 160 de vize

Dimensiune font:

| 13-02-2025 12:23

 

Irina Cațighera, medicul ieșean care a văzut 160 de țări, este invitata Serii de Travel la Negru Zi - Coffee & Arts, eveniment care va avea loc joi, 13 februarie, de la ora 18. Medic primar la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, ea și-a propus, din 1995 încoace, să descopere lumea, organizându-și singură călătoriile și adoptând o viziune culturală, empatică față de civilizațiile pe care le-a întâlnit.

„Ocolul Pământului în 40 de fotografii” se dorește a fi o incursiune în cele mai interesante experiențe ale Irinei de-a lungul celor 30 de ani dedicați călătoriei.

„Nu a fost ușor să aleg fotografiile din cele câteva zeci, dacă nu sute de mii, câte s-au adunat în 40 de ani de când călătoresc. Sigur că am ales dintre cele pe care le mai am în telefoane, majoritatea sunt trecute pe harduri, dar în ultimii ani nu am avut timp să mă ocup de ele – a fost un mare noroc! Am ales cu inima, fotografiile despre care mi-am amintit perfect circumstanțele în care le-am făcut, oamenii din jur, soarele arzător sau ploaia, entuziasmul sau oboseala. Sunt fotografii-povești, pe seama cărora se poate vorbi câteva zile, așa că va trebui să fiu concisă și precisă, lucrez la asta, mai ales că evenimentul m-a luat oarecum pe neașteptate.

Am călătorit mult în ultimii ani, în țări în care doar visam să ajung, pe programe făcute de mine, de fiecare dată uluită și fericită că mi-a ieșit totul atât de bine. Sunt ori foarte pricepută, ori extrem de norocoasă, ori ambele – nu-mi dau seama. Iar destinațiile teoretic periculoase, în care circuli doar însoțit de poliție sau armată, așa cum sunt Pakistan, Afganistan, Irak, Mali, au fost floare la ureche pentru mine”, spune Irina.

Ea a fost onorată de invitație, mărturisind că a simțit gustul victoriei. „M-am simțit, iarăși, ca de fiecare dată când sunt băgată în seamă, o cuceritoare pacifistă a planetei. Întotdeauna însă am preferat să fac planuri, decât să mă întorc în trecut. Bineînțeles că a rămas satisfacția lucrului bine făcut, eu fiind o perfecționistă enervantă. Privind fotografiile, mi-am spus că puteam să le fac mai bune și am adăugat lumini, umbre și culori. Am observat că transmit doar bucurie – nici urmă de oboseală, durere, mirosuri grele; nici măcar ploaia nu se vede în fotografii! Și m-a podidit îngrijorarea că nu voi reuși să redau în cuvinte bucuria momentului!”, a zâmbit medicul ieșean.

Despre Irina Cațighera se spune că este un adevărat „globe traveler”, termen cu care nu prea este de acord, deși îi place. **„Sunt, mai întâi de toate, un medic care călătorește în concedii, înlocuind oboseala zilnică, oarecum monotonă, cu oboseala atât de diversă a explorării. Este greu, dar nu cred că m-am născut pentru lucruri ușoare și mi-e foarte bine așa! Nu sunt 180 de vize, sunt aproape 160, din circa 210 state și teritorii din lume, dintre care nu mi le doresc pe toate.

Există o competiție pe rețelele de socializare – atingerea, fie și numai pentru o zi, a pământului din fiecare țară –, dar nu particip. Sunt în competiție doar cu mine și sunt foarte severă! Pe măsură ce mai descoperi și diseci o destinație – eu disec pe principiul de a ajunge la toate obiectivele UNESCO – lumea devine paradoxal mai mare. Iar eu devin mai mică, mai uimită, mai umilă, cunoscându-i și recunoscându-i măreția.

Încerc să-mi aduc lumea tot mai aproape, dar, deocamdată, mă arunc tot departe – tot greu fizic, tot periculos conjunctural. Trebuie să prinzi momentul! Sunt țări pe care le-am văzut și acum s-au închis din cauza frământărilor interne și externe, așa cum sunt și țări care s-au deschis surprinzător în pandemie, când majoritatea destinațiilor turistice erau închise”**, a mai spus medicul ieșean.

Pentru Irina Cațighera, „lumea rămâne o provocare, un partener de joc foarte puternic, pe care încerc să-l înving de fiecare dată. Până la o nouă provocare”.

Maura ANGHEL

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Cotusca, cu sediul in sat Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231.561.946, fax 0231.561.936, e-mail: primariacotusca@yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Teren in suprafata totala de 922 mp, compus din teren in suprafata de 364 mp si teren in suprafata de 558 mp, situat in intravilanul satului Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 73, avand CF 62465, Parcela Cadastrala 918, apartinand domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Cotusca nr. 24/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Cotusca, comuna Cotusca, sat Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in contul concedentului: RO60TREZ1195 006XXX000330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 01.04.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Cotusca, comuna Cotusca, sat Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.04.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Cotusca, sat Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231.511.739, fax 0231.531.832, e-mail: tr-botosani-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.03.2025.
Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
18/03/2025 22:30

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Impact devastator, la Gorban
18/03/2025 19:11

Un tanăr de 30 de ani a murit, luni seară, intr-un accident rutier, după ce o autoutilitară s-a izbit violent de un stalp de electricitate. Alte două persoane au fost transportate, in stare gravă, la Spit ...

Un nou val de îmbolnăviri, la Iași. Peste 6.000 de cazuri de infecții respiratorii, într-o săptămână
18/03/2025 19:10

* in perioada 10 - 16 martie s-au inregistrat 6.110 cazuri de infectii respiratorii acute, in crestere alarmantă, de 11,92%, fată de săptămana precedentă, ceea ce pune presiune pe sistemul medical local & ...

Ieșenii pot închiria tramvaie de la CTP!
18/03/2025 19:10

Compania de Transport Public Iasi a făcut un anunt extrem de interesant: inchiriază tramvaie sau autobuze pentru diferite evenimente. Toate mijloacele de transport se inchiriază cu sofer/vatman, iar pretul i ...

Caracatița păcănelelor sufocă – iluzii de câștig, vieți ruinate
18/03/2025 17:47

Într-o plimbare scurtă pe bulevardele principale ale Iasului nu are cum să nu-ti sară in ochi puzderia de săli de jocuri. Pe strada Nicolina sunt puzderie, la fel si pe Soseaua Păcurari, zona Podu ...

Vânătoarea celor mai periculoși infractori din România. Patru sunt din Iași
18/03/2025 17:13

După prinderea unuia dintre cei mai căutati interlopi romani, Vasile Rodideal, care se ascundea la Moscova, lista celor mai căutati infractori romani a atras atentia. Pe siteul Politiei Romane se află 66 de ...

Creștere a infecțiilor respiratorii acute în Iași: Peste 6.100 de cazuri în ultima săptămână
18/03/2025 17:04

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi transmite că in ultima săptămană a fost inregistrată o uşoară creştere a infecţiilor respiratorii acute. Conform datelor oferite de Compartimentul de Supravegher ...

Simulare Națională la Matematică: „Suntem copii de nota 10, dar tot a fost destul de greu”
18/03/2025 15:26

Peste 7.000 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Iaşi au susţinut marţi a doua probă scrisă la Simularea Evaluării Naţionale, proba la Matematică. Timp de două ore, elevii au avut de rezolvat 18 exe ...

Lider al lumii interlope din Iași, încătușat la Moscova
18/03/2025 14:48

Lista Most Wanted a Interpolului a fost actualizată. De pe ea lipseste, de cateva zile, unul dintre cei mai căutati infractori ieseni ai ultimelor decenii - Vasile Rodideal. Acesta a fost incătusat la Moscov ...

Iașul are un laborator de ultimă generație dedicat chimiei supramoleculare
18/03/2025 14:18

Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Romane a marcat o etapă importantă in dezvoltarea infrastructurii sale de cercetare prin inaugurarea noii clădiri „Acad. Bo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei