Aeroporturile din Moldova asigură peste 13 la sută din traficul aerian național

Dimensiune font:

| 21-01-2025 18:28

* prin Aeroportul Internațional din Iași au trecut, anul trecut, 2,197 milioane pasageri, cifră cu care s-a consolidat pe poziția a treia la nivel național * aeroporturile din Suceva și Bacău ocupă pozițiile 4 și 6 în topul național, cu 746.600, respectiv 559.644 pasageri * de remarcat că, în anul 2024 s-a păstrat trendul ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale însă a scăzut numărul pasagerilor pe zborurile interne

Aeroporturile din Moldova au asigurat, anul trecut, transportul a peste 3,5 milioane de pasageri, mai mult de jumătate din această cifră fiind înregistrată de Aeroportul Internațional din Iași.

Aeroportul ieșean s-a consolidat pe poziția a treia la nivel național, după Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București (Otopeni) și Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj, însă cu mult înaintea Aeroportului internațional „Traian Vuia” din Timișoara, cu care a avut, în ultimii ani, o „competiție” extrem de strânsă.

Astfel, potrivit datelor oficiale, prin Aeroportul Henri Coandă au trecut, anul trecut, 15.946.791 pasageri, acesta fiind urmat de cel din Cluj, cu 3,266 milioane de pasageri, de Aeroportul Internațional din Iași - cu 2,197 milioane pasageri și, pe locul 4, de Aeroportul din Timișoara, cu 1,324 milioane pasageri.

De remarcat că, pe Aeroportul Otopeni și pe Aeroportul Internațional București-Băneasa „Aurel Vlaicu” s-a înregistrat și o creștere a numărului de mișcări de aeronave. Astfel, în 2024, numărul mișcărilor de aeronave a fost mai mare cu 4,75% față de 2023.

Topul este completat de aerogările cu un trafic de pasageri mai mic de un milion: Suceava - 746.600 pasageri, Sibiu - 573.918, Bacău - 559.644, Craiova - 424.976, Brașov - 227.900, Târgu Mureș - 213.312, Oradea - 169.166, Constanța - 109.317, Băneasa - 107.087.

Cei mai puțini pasageri, sub100.000, au consemnat anul trecut aeroporturile din Tulcea - 1.621 de pasageri, Arad - 15.270, Satu Mare - 70.206 și Maramureș - 86.928. 

 

Cele trei aeroporturi din zona de Nord-Est a țării - cele din Iași, Suceava și Bacău – au avut anul trecut, cumulat, un trafic de 3.503.000 călători, reprezentând 13,5% din numărul total de pasageri înregistrat la nivel național.

 

Din datele făcute publice de  Asociația Aeroporturilor din România (AAR) reiese că traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de 2023 și cu 12% față de 2019.
Astfel, 26,033 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, față de 23,235 milioane, în 2023.

Datele publicate de AAR relevă faptul că s-a păstrat trendul ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale (+7% în 2024 față de 2023), însă a scăzut numărul pasagerilor pe zborurile interne (-6% în 2024 față de 2023).

Totodată, traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) a urcat cu 3%. „Un moment important pentru sectorul aviatic românesc petrecut în anul 2024 a fost aderarea României la spațiul Schengen aerian începând cu data de 31 martie. Acest moment a însemnat eliminarea controalelor la frontieră, ceea ce a dus la o creștere a eficienței operaționale și timpi reduși de așteptare pentru călători”, se arată în comunicatul transmis presei de Asociația Aeroporturilor din România.

Din totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen, menționează sursa citată. Daniel BACIU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
Opera Națională Română din Iași încheie stagiunea cu zece spectacole și o premieră Mozart
16/05/2025 11:59

Ultima lună a stagiunii 2024–2025 se anuntă spectaculoasă la Opera Natională Romană din Iasi. Institutia lirică pregăteste zece intalniri speciale cu publicul, printre care o premieră plină de pr ...

Iașul explodează pe harta evenimentelor corporate
16/05/2025 11:54

Cine ar fi crezut că Iasul, cunoscut mai ales pentru trecutul său academic si cultural, avea să se reinventeze in doar cativa ani ca unul dintre cele mai efervescente centre de evenimente transformatoare din ...

Iașul scapă de rable. Peste 3.000 de mașini abandonate au fost eliminate de pe străzi și din parcări
16/05/2025 11:46

Municipiul Iasi face pasi concreti spre un oras mai curat si mai organizat. Campania de curătenie derulată de Primăria Municipiului Iasi, sub conducerea primarului Mihai Chirica, a dus la indepărtarea a pes ...

Conferința EURINT. 25 de ani de excelență academică și dialog european, celebrați la Iași
16/05/2025 11:42

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi devine vineri, 16 mai 2025, un nod european de gandire, reflectie si colaborare. Începand cu ora 9:30, Aula Magna „Mihai Eminescu” va g ...

Călătorii gratuite cu tramvaiele de epocă, în Noaptea Muzeelor
16/05/2025 11:40

Iesenii sunt invitati sambătă, 17 mai 2025, intre orele 17:00 - 21:00, la un eveniment inedit dedicat pasionatilor de transport public si istorie urbană. „Descoperă tramvaiele de altădată” pro ...

Lansarea proiectului: ” Investiții în infrastructura de microbiologie din cadrul Spitalului orășenesc ”Ioan Lascăr” Comănești”
16/05/2025 11:30

Comunicat de presă Aprilie 2025 Lansarea proiectului: ” Investitii in infrastructura de microbiologie din cadrul Spitalului orăsenesc ”Ioan Lascăr” Comănesti”   BENEFI ...

Iașul, în epicentrul riscului seismic. Un „tunel energetic” canalizează undele cutremurelor direct spre Moldova!
16/05/2025 09:54

* renumitul fizician iesean Silviu Gurlui sustine că respectivul canal tectonic se intinde pe o distantă de aproximativ 1.100 km, pornind din nordul Mării Egee si traversand Macedonia, Bulgaria, sudul Romani ...

Lumea medicală ieșeană caută soluții la „iarnă demografică”
16/05/2025 09:10

* „Specialiştii din mai multe domenii trebuie să lucreze impreună pentru a construi o strategie care pentru ţara noastră este absolut vitală. Gandiţi-vă ce inseamnă ca populaţia Romaniei să fie ...

Indicii ROBOR au revenit pe creștere
15/05/2025 18:30

* indicele la trei luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 7,20 la 7,29% * cel la sase luni, folosit la calcularea ra ...

Primăria remodelează zona centrală a Iașului!
15/05/2025 18:00

* vor avea loc interventii asupra esplanadei Teatrului National, incluzand strada Matei Milo si un tronson al străzii Cuza Vodă cuprins intre străzile I.C. Brătianu si Mănăstirea Dancu * se urmăreste rec ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei