Agresorul a solicitat clemenţă, dar s-a ales cu un an de puşcărie în plus
Dimensiune font:
Condamnatul a încercat să-şi ucidă vecinul fără niciun motiv * a dat cu toporul, apoi cu cuţitul * fratele victimei a intervenit la ţanc, împiedicând omorul * agresorul trebuie să plătească şi despăgubiri de 35.000 lei
Orice cunoscut spunea despre Iulian I. (41 de ani) din Dumbrăviţa că e o persoană paşnică şi muncitoare, care evită conflictele, un om la locul lui, care-şi vede de treabă şi de gospodărie. Avea un serviciu rezonabil în Paşcani, făcea naveta şi, în drum spre casă, se mai oprea, din când în când, la birtul din sat pentru două-trei beri. Niciodată mai mult. Duşmani personali nu avea, fusese mai demult o dispută între părinţii săi şi cei ai vecinului Gică B., ceva legat de o tarla a cărei moştenire prilejuise destule discuţii între cele două familii. Însă, nimic mai mult.
Seara de 25 noiembrie avea să schimbe total destinul lui Iulian. Era ora 18.00, venise de la lucru, afară destul de cald, aşa că s-a oprit pe terasa birtului din sat, la obişnuita raţie de bere. Stătea singur la masă şi cugeta la ale lui. În acest timp, a apărut şi Gică, a fost doar un salut scurt între cei doi, noul venit s-a aşezat la altă masă, a comandat şi el o bere, nimic nu anunţa grozăvia ce avea să urmeze.
Pe la ora 19.00, după ce şi-a terminat berile, Iulian s-a dus acasă. Gică a mai zăbovit câteva minute, după care a plecat şi el spre domiciliu. Traseul trecea prin faţa casei lui Iulian, îl urma aproape zilnic, nu s-a gândit niciuun moment că e vreun pericol. Mergea agale, cu gândurile aiurea. La un moment dat, a auzit un hârşâit în spate, un zgomot ca de pietriş rostogolit, dar, pe moment, n-a dat importanţă faptului. A mai făcut câţiva paşi şi s-a întors mai mult din reflex. Iulian era la doar un metru de el, ridicase toporul şi se pregătea să lovească. Gică a încercat să pareze cu mâna dreaptă, deviind uşor traiectoria toporului. Tăişul uneltei i-a raşchetat urechea şi obrazul drept. Fiind mult mai înalt şi mai solid decât atacatorul, Gică n-a căzut imediat, ci abia la următoarea lovitură. Toporul a zburat câţiva metri mai încolo, Iulian a scos cuţitul şi s-a năpustit cu furie, dar fără a scoate vreun cuvânt, asupra vecinului.
Au urmat câteva secunde de luptă corp la corp în colbul din mijlocul drumului, Iulian a înfipt de câteva ori cuţitul între coastele lui Gică, se prefigura un omor, însă întâmplarea a făcut ca fratele celui atacat să apară la momentul oportun. Iulian a fost dezarmat, s-a ridicat şi a fugit. Gică a fost dus de urgenţă la Spitalul Municipal din Paşcani, intrând direct în sala de operaţii.
Sentinţă excesiv de punitivă
Poliţiştii au venit şi ei, iar Iulian şi-a petrecut noaptea în arest, fiind acuzat de tentativă de omor. Interogat, el a recunoscut imediat fapta, dar n-a fost în stare să-şi motiveze în vreun fel agresiunea. Procesul a început la Judecătoria Paşcani, dar dosarul a fost preluat de Tribunalul Iaşi. Gică s-a constituit parte civilă şi a cerut daune în cuantum de 100.000 lei.
Sentinţa a venit pe 28 decembrie 2021 şi n-a mulţumit pe nimeni. Iulian a fost condamnat la patru ani şi două luni de închisoare, fiind obligat să plătească vecinului despăgubiri în valoare de 35.000 lei. Ambele părţi au atacat decizia Tribunalului, dosarul ajungând la Curtea de Apel. Iulian a susţinut că sentinţa dată de instanţa de fond este „netemeinică şi excesiv de punitivă în raport cu gravitatea concretă a faptei comise şi cu periculozitatea socială reală pe care o prezintă”. El a adăugat că se află la primul contact cu legea penală, nu a mai fost implicat în conflicte care să presupună exercitarea de violenţe, este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană liniştită, a comis fapta pe fondul consumului ocazional de alcool, iar pe tot parcursul procedurii judiciare a manifestat o bună conduită, recunoscând fapta gravă ce i se impută.
Magistraţii ieşeni n-au fost deloc impresionaţi de pledoaria lui Iulian. Dimpotrivă, prin verdictul dat alaltăieri, i-au majorat pedeapsa la cinci ani şi şase luni de închisoare. Cuantumul despăgubirilor rămâne acelaşi, 35.000 lei. Sentinţa e definitivă. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau