Amenzi uriaşe pentru cei care depozitează deşeuri pe domeniul public
Dimensiune font:
Polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, zilele trecute, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru combaterea faptelor antisociale. Oamenii legii au intervenit operativ la 26 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, în urma cărora au fost aplicate două sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 188 persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 119 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 21.885 lei. Printre cele mai mari amenzi aplicate de oamenii legii se numără sancţiunea dictată de angajaţii Biroului Protecția Mediului unui ieşean care a depozitat deșeuri pe domeniul public. Acesta va fi nevoit să scoată din buzunare suma de 2.000 lei. De altfel, în ultima perioadă, s-au înmulţit cazurile cu depozitări de deşeuri pe domeniul public, un alt ieşean fiind depistat în flagrant chiar în momentul în care arunca respectivele resturi de strada Albineţ. „A primit o amendă de 2.500 lei, însă dacă situaţia se va repeta, vom merge până la sechestrarea autovehiculului”, promite primarul Mihai Chirica. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau