Aparat de anestezie veterinară de ultimă generație, la USV
Dimensiune font:
* prin utilizarea acestui aparat de anestezie inhalatorie, care a costat peste 70.000 lei, clinica de chirurgie poate deservi o gamă largă de cazuri chirurgicale, de la proceduri de rutină până la intervenții complexe, asigurându-se că fiecare animal primește cea mai bună îngrijire posibilă
Clinica de Chirurgie din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a fost dotată cu un nou aparat de anestezie inhalatorie, echipat cu o interfață actualizată la tehnologia modernă. Dispozitivul este utilizat de către cadrele didactice și medicii veterinari de la clinica de chirurgie, împreună cu studenții de la Facultatea de Medicină Veterinară, pentru realizarea în siguranță a intervențiilor chirurgicale. „Acum, studenții au la dispoziție un aparat mai modern de monitorizarea a funcțiilor vitale, care le permite să observe direct răspunsurile fiziologice ale animalelor sub anestezie și implicit să înțeleagă mai bine principiile anesteziei. Acest echipament modern ne permite să oferim cel mai înalt nivel de îngrijire, minimizând riscurile și asigurând bunăstarea pacienților noștri”, declară dr. Alexandra Ciubotariu, medic veterinar în cadrul Clinicii de Chirurgie a USV Iași.
Principalele avantaje ale noului aparat de anestezie veterinară sunt precizia și controlul îmbunătățit al administrării agenților anestezici, precum și capacitatea de a monitoriza în timp real parametrii vitali ai pacienților. Cu ajutorul tehnologiei sale avansate, aparatul asigură o administrare constantă și controlată a mixului de gaze, permițând ajustări rapide în funcție de nevoile individuale ale fiecărui animal. Interfața modernă a aparatului facilitează citirea și interpretarea datelor de către personalul medical, ceea ce este esențial în procedurile chirurgicale, unde fiecare secundă contează. „Utilizarea acestui aparat într-un mediu educațional înseamnă că studenții sunt instruiți să utilizeze echipament de vârf din industrie, pregătindu-i pentru standardele de practică pe care le vor întâlni în carierele lor profesionale. Ei învață nu doar tehnicile de bază ale anesteziei, ci și cum să se adapteze la situații complexe, să facă ajustări rapide și să răspundă corespunzător la diferitele cerințe clinice ale pacienților”, afirmă dr. Alexandra Ciubotariu.
Prin utilizarea acestui aparat de anestezie inhalatorie, clinica de chirurgie poate deservi o gamă largă de cazuri chirurgicale, de la proceduri de rutină până la intervenții complexe, asigurându-se că fiecare animal primește cea mai bună îngrijire posibilă. Valoarea echipamentului este de peste 70.000 lei, achiziționarea acestuia fiind posibilă ca urmare a sprijinului financiar oferit de BRD Groupe Société Générale. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau