Autobuze Solaris şi MAN, extrem de utile pentru CTP Iaşi

1autobuze

Dimensiune font:

| 15-12-2020 00:00

Acestea suplimentează numărul unităţilor care operează pe traseele unde autobuzele au înlocuit tramvaiele pe perioada derulării lucrărilor de modernizare a şinei

 

 

Compania de Transport Public a adus în Iaşi, luna trecută, 21 de autobuze rulate. Ideea a fost ca acestea să fie folosite pe rutele unde circulația tramvaielor a fost întreruptă pe perioada lucrărilor de modernizare a căii de rulare, în ideea de a suplimenate numărul  unităţilor care operează pe aceste trasee. „Compania de Transport Public Iași este în plin proces de înnoire a parcului de mijloace de transport: tramvaie, autobuze electrice și autobuze cu motoare cu ardere internă. Pentru aceasta, s-au desfășurat proceduri de achiziție la nivelul municipiului Iași, în urma cărora s-au încheiat contracte de achiziție. Termenele de livrare prevăzute în aceste contracte sunt destul de extinse (cuprinse între 1 an și 3 ani), ceea ce a generat o situație în care CTP Iași nu reușește să acopere necesarul de mijloace de transport în exploatare conform planului de transport. În plus, în municipiul Iași, pe baza finanțărilor europene prin POR 2014-2020, sunt desfășurate mai multe proiecte de reabilitare a liniilor de tramvai, context în care circulația tramvaielor este suspendată, iar serviciul de transport public este prestat cu autobuze”, se arată în caietul de sarcini pentru achiziția autobuzelor second-hand lanstă de CTP Iași.

Mană cerească pentru ieşenii din zona industrială

Ulterior, în curtea CTP Iaşi au ajuns 12 autobuze cu lungimea de 12 metri și 9 autobuze cu lungimea de 18 metri. Autobuzele de 12 metri sunt marca Solaris Urbino, maşini de calitate, iar cele  de 18 metri sunt MAN-uri articulate. Repartizarea lor a fost următoarea: traseul 3a - 1 unitate, 19 - 1 unitate, 20 - 2 unități, 28 - 2 unități, 30 - 2 unități, 43 - 1 unitate, 46 - 1 unitate,  47 - 2 unități (pentru autobuzele de 12 metri) respectiv liniile 5, 27, 30, 36, 41 și 42 (pentru cele de 18 metri). „Autobuzele sunt extrem de utile, ne-au permis să suplimentăm numărul unităţilor pe fiecare traseu astfel încât timpii de aşteptare în staţii să fie minimi. Însă sunt şi alte avantaje. Pe traseul 5, de exemplu, unde s-a spus că nu are rost să introducem autobuze articulate, reuşim să transportăm din zona industrială, după orele 16.00, ieşenii care lucrează la OMCO. Şi nu sunt singurii... În 10-15 minune preluăm tot fluxul acestor angajaţi, care, în alte condiţii, ar fi fost dificil să-i transportăm doar cu autobuzele scoase la stradă în fiecare zi”, spun şefii CTP.  

La fel stau lucrurile pe alte două trasee extrem de solicitate, ne referim la 41 şi 3b. „Un autobuz articulat transportă un număr dublu de călători în comparaţie cu unul simplu. Sigur, va fi altceva în momentul în care vor apărea tramvaiele noi, însă până atunci soluţia aleasă de noi ne permite să facem faţă tuturor solicitărilor”, mai spun şefii companiei. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Majorat cu final tragic: un tânăr de 18 ani a fost ucis, după mai multe glume cu un alt băiat
16/11/2024 17:19

Un tanăr de 18 ani a murit, in noaptea de vineri spre sambătă, după ce a fost injunghiat in zona toracică de un alt tanăr cu care a avut o altercaţie. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organ ...

Învață-mă să folosesc telefonul mobil!
16/11/2024 14:52

O campanie de alfabetizare si incluziune digitală derulată de Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi cu sprijinul voluntarilor Vino cu device-ul personal (telefon sau tabletă) la sediul Bibliot ...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii
16/11/2024 14:50

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Sectia Mediere culturală, Proiecte, Marketing si cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al Moldovei, desfăsoară un nou atelier in perioada 20 noi ...

Dublă lansare de carte la Palatul Culturii
16/11/2024 14:48

  Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează vineri, 22 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Palatul Culturii, in sala „Henri Coandă”, evenimentul de dublă lansare ...

Primarul municipiului Iaşi avertizează că şcolile din oraş vor fi închise, iar circulaţia maşinilor va fi limitată, dacă vor fi căderi abundente de zăpadă
15/11/2024 20:28

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, in cazul unor căderi masive de zăpadă in municipiu in această iarnă, nu vor fi repetate greşelile din trecut, ci se vor inchide şcolile şi ...

”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de  29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza
15/11/2024 12:51

Un molid, cu o inăltime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a infrumuseta municipiul cu ocazia Crăciunului. Un brad cu aceeasi inăltime a fost anuntat si in Brasov, iar oficialii de aici anuntau că e ...

Încă o amânare în procesul fostului șef al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
15/11/2024 12:09

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au amanat vineri decizia privind o eventuală intoarcere la DNA a dosarului in care Dumitru Buzatu este acuzat de luare de mită. Un nou termen de judecată a ...

Iașul va avea, la SRU, un centru pentru tratarea marilor arşi
15/11/2024 08:59

* Centrul pentru tratarea marilor arşi şi a pacienţilor cu diferite grade de arsuri va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generatie, bloc operator şi toate spaţiile suport şi auxiliare necesare * ...

Primăria va monta și decora 22 de brazi mari în tot orașul
15/11/2024 08:56

* aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie, in jurul orei 17, in zona bradului de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Prim ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2024 08:00

* pentru creştinii ortodocsi astăzi incepe Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mantuitorului, perioadă care se va incheia pe 24 decembrie * cele 40 de zile de post sunt mai usor de tinut fiindcă aproap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei