Benedicta, ciocolatier profesionist
Dimensiune font:
Benedicta Drobotă este absolventă a Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, promoția 2004. Imediat după absolvirea specializării Inginerie economică în agricultură a fost implicată în diferite proiecte de consultanță pentru investiții și cercetare în domeniul agriculturii digitale, iar în prezent coordonează prima afacere, cu ciocolată veritabilă din Iași.
„Am înființat anul acesta, în luna februarie, un atelier de ciocolată artizanală cu ajutorul proiectului Start-up Activator, în Iași. Afacerea am denumit-o după numele copiilor mei, Leonard și Miruna, cei care mă inspiră să aduc pe piață produse de calitate, ei fiind primii care le testează și de la care primesc ok-ul pentru a le introduce în producție”, a povestit Benedicta Drobotă.
Demersurile nu au fost tocmai ușoare, provocările fiind multiple, de la limitările programului de finanțare, birocrația excesivă, obținerea avizelor, la crearea unor produse de calitate la prețuri atrăgătoare, dar în același timp sustenabile pe termen lung. Ceea ce a motivat-o a fost dorința de a reuși și de a elimina prejudecata că în România nu se poate. „Antreprenoriatul trebuie să fie accesibil tuturor și producția locală trebuie sa devină o prioritate pentru țara noastră”, a mai punctat antreprenorul ieșean.
Pe lângă mult studiu individual și documentare, Benedicta a urmat și un curs de ciocolatier. „Avem mai multe sortimente de produse: tablete cu fructe liofilizate și alune caramelizate, praline cu creme proaspete de caramel, fructul pasiunii, mango, vin dar și trufe cu făină de migdale, miere și nucă. Adăugăm permanent sortimente noi de produse pentru a surprinde clienții cu gusturi și arome cât mai interesante. Folosim materie primă de cea mai bună calitate, proaspătă, fără coloranți sau conservanți, astfel încât termenul de valabilitate la sortimentele cu creme este de doar două săptămâni”, a mărturisit Benedicta.
Aceasta consideră că micile afaceri de familie, în special în domeniul agro-alimentar sunt cheia dezvoltării economice a României și încurajează îndreptarea pașilor către acest domeniu, „pentru că sunt foarte multe oportunități și foarte multe satisfacții”. Andrei RUSU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau