Cimitire incendiate în zi de sărbătoare
Dimensiune font:
Cimitirele din trei localităţi din judeţul Botoşani au fost afectate, duminică, de incendii din cauza lumânărilor lăsate aprinse, determinând intervenţia pompierilor militari, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, incendiile au avut loc în cimitirele din Ungureni, Săveni şi Aurel Vlaicu, cele trei evenimente fiind înregistrate în mai puţin de două ore.
„Primul eveniment a fost cel din cimitirul din Ungureni. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că ardeau vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi, dar şi o cantitate însemnată de deşeuri. Aceştia au stins incendiul înainte ca flăcările să se extindă la întregul cimitir. O oră mai târziu, pompierii militari au fost anunţaţi că s-a aprins vegetaţia uscată din cimitirul oraşului Săveni. Aceştia au intervenit rapid pentru stingerea incendiului care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi. Nici bine nu au terminat misiunea, că au fost chemaţi să stingă un alt incendiu care s-a produs în cimitirul din localitatea Aurel Vlaicu. Suprafaţa afectată a fost estimată la circa 200 de metri pătraţi, iar intervenţia promptă a salvatorilor a făcut ca flăcările să nu distrugă întregul cimitir”, susţin oficialii ISU.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau