Cinci ani de puşcărie, după o partidă de sex oral cu nevasta
Dimensiune font:
Vasilică (43 de ani) şi Antoaneta P. (39 de ani) locuiesc într-un sat din sudul judeţului şi au o căsnicie plină de năbădăi. Deşi sunt părinţii a cinci copii minori (patru fete şi un băiat), în menajul lor scandalurile se ţin lanţ. În ultima vreme, el obişnuia să se îmbete foarte des şi de fiecare dată se lăsa cu spart lucruri de prin casă, înjurături şi chiar ameninţări cu moartea la adresa nevestei. În replică, Antoaneta a deschis trei procese de divorţ, însă n-a dus niciunul până la capăt.
Prima dată, a lăsat să treacă şase luni fără să propună vreo probă cu martori sau înscrisuri, cererea ei devenind perimată. La următoarele două, şi-a retras cererea chiar înainte de judecata pe fond. Ca să nu se lase mai prejos, şi Vasilică i-a intentat un astfel de proces, dar şi el şi-a retras cererea.
Hârjoneala prin instanţe a continuat, Antoaneta obţinând, în cursul anului 2019, trei ordine de protecţie împotriva soţului. Vasilică n-a ţinut cont niciodată de aceste restricţii, iar acest comportament avea să-l ducă după gratii. Astfel, într-o după-amiază de noiembrie, în 2019, el a venit acasă rupt de beat şi s-a apucat s-o înjure pe Antoaneta, spunându-i că-i va suci gâtul. S-a repezit la ea, dar femeia a reuşit să fugă din casă şi să se refugieze în ograda vecinei Maria. Vasilică a sărit gardul, şi-a apucat nevasta de-o mână şi a târât-o înapoi în casă, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. Mai întâi normale, apoi orale.
Îngrijorată că i se va întâmpla ceva rău vecinei, Maria a chemat poliţia şi le-a spus agenţilor că Antoaneta se află în mare pericol. Oamenii legii au năvălit în casa soţilor P. la doar câteva momente după ce bărbatul finalizase. L-au încătuşat şi l-au dus la secţie. Lui Vasilică i s-a deschis dosar penal pentru încălcarea „ordinului de protecţie”, „violare de domiciliu” şi „viol”.
Pentru aceste infracţiuni, el a fost condamnat la patru ani şi 11 luni de închisoare. A început, în 2020, executarea pedepsei în regim închis, la Penitenciarul Iaşi. Nu i-a convenit deloc acest fapt, aşa că n-a participat la activităţile educative sau moral-religioase, dar nici n-a fost sancţionat vreodată.
Între timp, Antoanetei i-a trecut supărarea şi-l vrea înapoi acasă, dar Vasilică nu poate fi liberat condiţionat mai devreme de 26 august 2022. Însă pentru aceasta, el ar trebui să ajungă la detenţie în regim deschis şi să iasă la muncă. În acest sens, condamnatul a făcut, luna trecută, contestaţie împotriva judecătorului delegat, cerând modificarea regimului detenţie. Culmea ironiei, înainte de a fi pronunţată sentinţa, Vasilică a fost transferat la Penitenciarul Rahova. Unde va rămâne tot în regim închis, pentru că aşa au hotărât, vinerea trecută, magistraţii de la Judecătoria Iaşi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau