CJ Iaşi ar putea prelua o parte din activele de la FORTUS SA
Dimensiune font:
* Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi ar putea prelua în administrare, în perioada următoare, o parte din activele fostului Combinat de Utilaj Greu - FORTUS * o discuţie în acest sens a avut loc, marţi, la sediul CJ, între reprezentanţii acestei instituţii şi conducerea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului
La întâlnire au participat vicepreşedintele CJ Iaşi, Marius Dangă, şi administratorul public al judeţului, Andrei Cazacu, din partea autorităţilor locale, şi respectiv Florin Daniel Geantă, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, şi Claudiu Năstasă, vicepreşedintele AAAS. „Ne dorim să redăm utilității publice această zonă importantă a orașului, o zonă cu un potențial economic important având în vedere toate utilitățile care sunt acolo și toate oportunitățile pe care întreaga zonă le oferă, chiar în cadrul unui parteneriat pe care am putea să-l dezvoltăm cu Primăria Municipiului Iași, care deține deja în zonă o parcela de 20 de hectare” a declarat vicepreședintele CJ Iași, Marius Dangă. În cadrul întâlnirii, cele două părţi au discutat despre stadiul actual al procedurii de transfer al FORTUS SA către Consiliul Județean Iași şi despre documentația necesară pentru finalizarea transferului. De asemenea, părțile implicate au convenit să continue colaborarea, pentru a finaliza cu succes transferul fostului Combinat de Utilaj Greu către conducerea administraţiei judeţene. „Am avut o discuție constructivă cu directorul general al AAAS, Florin Daniel Geantă. Suntem determinați să finalizăm această procedură în cel mai scurt timp posibil și să facem din FORTUS un exemplu de succes al dezvoltării economice locale”, a declarat, la finalul întâlnirii, administratorul public al județului Iași, Andrei Cazacu.
O parte din activele fostului Combinat de Utilaj Greu sunt deja în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi
Reamintim că, în contrapartidă cu stingerea unei părţi a datoriilor la bugetul local de către FORTUS SA, Primăria Municipiului Iaşi (PMI) a preluat, în urmă cu mai mulţi ani, mai multe terenuri şi drumuri aflate în proprietatea fostului Combinat de Utilaj Greu, în suprafaţă de 23,5 hectare. La vremea respectvă, valoarea creanţelor înregistrate de FORTUS la bugetul local, acumulate în urma neplăţii taxelor şi impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, se ridica la aproximativ 87 de milioane de lei. Construcţiile de pe platforma FORTUS care au intrat astfel în proprietatea Primăriei sunt secţia de sculărie, uzina tehnologică, turnătoria de fontă, depozitul central, modelăria şi baza de şarjabilizare, depozitul de răşini şi secţia de mecanică grea. Pe de altă parte, municipalitatea are în plan realizarea unui parc industrial în str. Poitiers nr. 10, pe platforma în care şi/a deasfăşurat activitatea fostul Combinat de Utilaj Greu, pe o suprafață de aproximativ 19,5 ha de teren, care să fie administrat de către SC Tehnopolis SRL, la care Municipiul Iași, prin Consiliul Local Iași, este asociat unic. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau