CTP Iaşi şcolarizează vatmani
Dimensiune font:
Cei care urmează aceste cursuri vor încheia contract de școlarizare cu obligația de a lucra minim 5 ani în profesia pentru care se califică altfel vor avea valoarea şcolarizării
Compania de Transport Public (CTP) Iaşi anunţă recrutarea în data de 12 mai 2022, a candidaţilor în vederea şcolarizării în meseria de vatman. Persoanele interesate să obţină permis categoria Tv pot depune solicitările însoţite de CV şi xerocopii după următoarele documente: carte de identitate, permis de conducere, diploma de studii și certificate de calificare sau atestate profesionale, cazierul judiciar și cazier rutier (ultimii 5 ani). Amatorii trebuie să aibă minim 24 de ani, domiciliu stabil sau flotant în Iași sau zonele limítrofe (maxim 10 km), să fie absolveţi de 10 clase şi să deţină un certificat calificare profesională. De asemenea, este obligatoriu un cazier judiciar curat, să nu fi fost implicat într-un incident rutier grav în ultimii 5 ani, să fie apt medical şi psihologic şi să nu mai fi beneficiat de contracte de școlarizare ca șofer autobuz/microbuz sau vatman. „Candidații vor încheia contract de școlarizare cu obligația de a lucra minim 5 ani în profesia pentru care se califică”, mai spun oficialii CTP Iaşi, care au făcut menţiunea că locurile fiind limitate, compañía își rezervă dreptul de a selecta candidații.
În trecut, suma maximă ce poate fi decontată era de 6.254 lei/cursant, defalcată astfel: școală șoferi categoria tramvai - 5874 lei, aviz medical intrare în școală - 150 lei și evaluare psihologică intrare în şcoala - 40 lei, aviz medical la angajare - 150 lei, evaluare psihologică la angajare - 40 lei. Decontul se face la momentul semnării contractului individual de muncă, pe baza documentelor fiscale justificative și a contractului de școlarizare, în limita sumelor alocate pentru fiecare activitate. Tarifele pot suferi modificări pe baza actelor adiționale încheiate de común acord. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau