Cum va funcționa Iașul de Anul Nou
Dimensiune font:
Întrucât zilele libere stabilite prin lege sunt zile de weekend, Primăria Iași va avea program normal astăzi, 31 decembrie * o situație asemănătoare va fi și la direcțiile și societățile municipale, unele modificări urmând a avea loc în ceea ce privește programul Companiei de Transport Public (CTP) și Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi * chiar şi aşa, în zilele libere, acestea vor asigura un contact cu publicul prin intermediul dispeceratelor
Conform reglementărilor legale, Primăria Iaşi, prin direcţiile proprii şi societăţile subordonate, va asigura program cu public până în ultima zi a anului, motivat şi de faptul că, în 2021, zilele libere stabilite prin lege au coincis cu zilele de weekend, Primăria Municipiului Iași va avea program normal în perioada următoare. O situație aparte va fi doar la Companiei de Transport Public (CTP) și Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi. Astfel, până pe 3 ianuarie 2022, CTP Iași va asigura servicii de transport public în baza unui program adaptat cererii din intervalul menționat. Astfel, pe trasee vor fi cu până la 15% mai puține mijloace de transport public, iar pe 1 ianuarie vor fi scoase la stradă o treime din mijloacele de transport care circulau anterior vacanţei elevilor.
Astăzi, 31 decembrie 2021, începând cu ora 17:00, circulația mijloacelor de transport public va fi modificată, pentru a permite desfășurarea evenimentului Revelion 2022 în Piața Palatului Culturii din Iași. Astfel, traseul 8 va fi suspendat, iar pe traseul 9 tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze. În plus, autobuzele de pe traseele 28 și 41 vor circula deviat pe Str. Sf. Lazăr, iar vagoanele de pe traseele 1 și 13, prin Tudor Vladimirescu.
Reamintim faptul că programul transportului public va fi prelungit pe 31 decembrie 2021, până la ora 2.00, pentru a facilita ieșenilor participarea la evenimentele organizate în ultima noapte din acest an. Pe fiecare traseu vor fi trimise maxim două unităţi de transport: traseul 3: Gară - Centru - Târgu Cucu (1 unitate), traseul 6: Dacia - Gară - Str. Bacinschi - Centru - Târgu Cucu (2 unităţi), traseul 7: Canta - Gară - Centru - Târgu Cucu - T. Vladimirescu - Baza 3 (2 unităţi), traseul 3b: Tătărași Nord - Dancu (o unitate), traseul 9: Copou - Centru - Târgu Cucu - Podu Roş - Tehnopolis (2 unităţi), traseul 20: Tătăraşi Sud - Podu de Fier - Târgu Cucu - Bd. Independenţei - Păcurari (2 unităţi), traseul 28: Triumf - Bd. Independenţei - Târgu Cucu - Podu Roş - Mircea cel Bătrân - Piaţa Alexandru cel Bun - Dacia (2 unităţi), traseul 43: Păcurari - Bd. Independenţei - Târgu Cucu - T. Vladimirescu - Frigorifer - C.U.G. I (2 unităţi), traseul 46: Bucium - T.Vladimirescu - Târgu Cucu – Păcurari (1 unitate); traseul 49: Târgu Cucu - Podu de Fier - Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel“ - Complex Roua Residence (o unitate).
Mijloacele de transport vor circula pe aceste trasee la fiecare 30 de minute, ultimele plecări de la capetele de linie fiind la ora 1:30.
Ușoare modificări de program vor fi și la DLEP Iaşi. Astfel, astăzi, Serviciul de Evidență a Persoanelor și Serviciul de Stare Civilă va funcționa între orele 8.00 și 12.00, doar pentru eliberări acte de identitate, respectiv înregistrări decese. În zilele de 1 și 2 ianuarie 2022, instituția menționată nu va funcționa, DLEP Iași urmând a reveni la programul normal de relații cu publicul în data de 3 ianuarie 2022.
Pe 1 şi 2 ianuarie, Fiscul local nu lucrează
Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale a stabilit programul de lucru privind serviciul public de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local. Astăzi, 31 decembrie 2021, program de lucru cu publicul este între orele 8.30 și 16.30. În perioada 1 – 2 ianuarie 2022 nu se lucrează.
Începând cu data de 3 ianuarie 2022 se vor încasa toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local inclusiv cele aferente anului 2022, în regim de program normal, respectiv de luni până vineri între orele 8.30 și 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este 8.30 – 18.30.
Precizăm că pentru plata integrală până la data de 31 martie 2022 inclusiv a impozitului / taxei pe clădiri, teren și a impozitului pe mijloacele de transport se acordă o bonificație de 5%.
Cum puteţi lua legătura cu societăţile din subordinea Primăriei
Cât priveşte societăţile din subordinea Primăriei Municipiului Iaşi, dar şi alte companii furnizoare de utilităţi, acestea vor asigura un program de permanenţă, asigurând o intervenţie rapidă în funcţie de necesităţi, dar şi un contact deschis cu publicul. Pentru sesizarea oricărui incident care priveşte siguranţa cetăţeanului și ordinea publică, dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi poate fi sesizat la numărul de telefon disponibil non-stop 0232.232.099.
Citadin SA va asigura programul de permanenţă, angajaţii societăţii răspunzând solicitărilor privind starea drumurilor sau eventualele probleme legate de deszăpezire la numerele de telefon 0232.236.000 şi 0751.048.339.
În ceea ce priveşte Termo – Service SA, în perioada Sărbătorilor plăţile online vor putea fi făcute fără nici un fel de restricţii pe www.tsiasi.ro. Dispeceratul non-stop al Termo – Service SA poate fi apelat la numărul de telefon 0232935.
Salubris SA va avea program de lucru normal în această perioadă, iar eventualele sesizări legate de curățenia orașului pot fi făcute apelând la numerele de telefon 0232.276.244 și 0232.279.638.
Şi Servicii Publice SA va funcţiona în regim de permanenţă în perioada Sărbătorilor de Iarnă, asigurând numărul de angajaţi şi utilaje necesare intervenţiilor din acest interval de timp. Eventualele probleme pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392.
Program scurt la ApaVital
În fine, ApaVital aduce la cunoştinţa utilizatorilor săi modificarea programului de lucru la casieriile din municipiul Iași. Astfel, vineri, 31 decembrie 2021, acestea vor funcționa până la ora 12.00. Alternativele de plată pentru perioadele în care casieriile ApaVital nu au program de lucru sunt multiple și la îndemâna tuturor utilizatorilor noștri: facturile pentru serviciile de apă și de canalizare se pot achita la Raiffeisen Bank sau la unitățile unde se pot efectua plăți Pay Point, comod şi în siguranţă. De asemenea, se pot efectua plăți online prin portalul www.apavital.ro, prin internet banking sau în numerar, la sediile altor instituții bancare. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau