Echipamente noi pentru Spitalul de Pediatrie din Iași
Dimensiune font:
În cadrul proiectului „Combat COVID Iași – Consolidarea capacității unităților sanitare din județul Iași pentru prevenirea și combaterea COVID-19” s-au achiziționat echipamente medicale pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, în valoare de 852.825 lei.
Echipamentele achiziționate constau în peste 100 de injectomate și 10 pompe volumetrice, fondurile fiind puse la dispoziție în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9, Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, iar contractul de finanțare a fost semnat de Consiliul Județean cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. „Prin intermediul acestui proiect am putut investi în aparatură şi echipamente de ultimă generaţie, mare parte fiind deja utilizată în unitatea nostră. În acelaşi timp, am putut recupera sume cheltuite în pandemie pentru materiale de protecţie şi ne-am refăcut stocurile. Echipamentele achiziționate acum, cele 120 de injectomate și 10 pompe volumetrice, vor creşte calitatea actului medical pe care îl oferim copiilor. Injectomatele, de exemplu, sunt esențiale în unitățile de terapie intensivă, dar sunt extrem de utile și în secții, pentru administrarea tratamentului”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria.
Proiectul „Combat COVID Iași – Consolidarea capacității unităților sanitare din județul Iași pentru prevenirea și combaterea COVID-19” are ca lider de proiect UAT Județul Iași, iar ca parteneri Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza-Vodă” Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”. Denisa PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau