Festivalul Internaţional al Muzicii Mecanice revine la Iaşi
Dimensiune font:
Evenimentul, aflat la a XII-a ediţie, va avea loc în septembrie
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Centrul Cultural German, Opera Națională Română, Filarmonica „Moldova”, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Chișinău continuă seria proiectelor cultural-științifice și de divertisment prin organizarea celei de-a 12-ediții a Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice (FIMM 12).
Conceput în scopul promovării colecției de instrumente de muzică mecanică, unică în țara noastră, dar și de perpetuare a tradiției europene a flașnetarilor, proiectul FIMM 12 este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – Ministerul Culturii.
Ca și la edițiile precedente, programul festivalului, care se va derula între 18 și 20 septembrie, va cuprinde expoziții interactive de muzică mecanică, workshop pentru specialiști, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții videomapping. „Ne vom bucura, și la această ediție, de o participare prestigioasă din țări precum Franța, Germania, Cehia, Slovenia, Ungaria, Austria, Elveția, Republica Moldova și România, la care se va adaugă și Polonia”, au spus organizatorii. FIMM 12 va reuni flașnetari, colecționari, cercetători, muzeografi și iubitori de muzică mecanică, facilitând interacțiunea dintre profesioniștii participanți la eveniment și publicul iubitor al fenomenului cultural propus. Prin conceperea si dezvoltarea acestui proiect, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” Iași se numără printre puținii organizatori ai acestui gen de spectacol din Europa. Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau