Gabi Lazăr, artistul care a dăruit zâmbet și emoție, a urcat pe scena îngerilor

 * unul dintre artiștii emblematici ai Teatrului „Luceafărul”, a plecat într-o altă dimensiune * cu o carieră de peste trei decenii, o voce inconfundabilă și un har scenic aparte, Gabi Lazăr a lăsat în urmă roluri memorabile și amintiri neprețuite * în ziua de odihnă a actorilor, el s-a retras discret într-o altă dimensiune, dar ecoul aplauzelor sale va dăinui mult timp de acum înainte

Lumea teatrului ieșean este mai săracă de ieri. Actorul Gabi Lazăr (1 noiembrie 1961 – 17 februarie 2025) a părăsit scena vieții, lăsând în urmă amintiri, roluri memorabile și un gol în sufletele celor care l-au cunoscut și aplaudat. A fost un artist devotat, un histrion autentic, un om cu un simț al umorului aparte, o voce caldă și o prezență scenică inconfundabilă.

Un destin legat de Teatrul „Luceafărul”

Din 1 septembrie 1990, Gabi Lazăr și-a început drumul alături de Teatrul „Luceafărul”, unde a devenit rapid unul dintre cei mai iubiți actori.  Personalitatea sa creativă i-a convins pe regizori să îi încredințeze o serie de roluri importante, a căror interpretare a impresionat de fiecare dată publicul. Simțul umorului, vocea baritonală, capacitatea de metamorfozare, carisma au fost principalele calități ale profilului artistic al lui Gabi Lazăr. Regizorii au descoperit în el un talent aparte, un om capabil să se transforme în orice personaj cu naturalețe și pasiune. Publicul l-a adorat, aplauzele au fost mereu răsplata pentru talentul său, iar colegii l-au prețuit pentru generozitatea și profesionalismul său.

Primul său rol la Luceafărul a fost Robinson Crusoe, în „Insula” de Gellu Naum – o premieră națională care a marcat începutul unei cariere strălucite. Au urmat spectacole precum „Țara lui Gufi” de Matei Vișniec, „O familie unită” de Jacques Prévert, „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă, „Steaguri, oale, flașnete” după I.L. Caragiale, „Prâslea cel Voinic” după Petre Ispirescu, „Prinț și cerșetor” după Mark Twain, „Omul invizibil” după H.G. Wells, „Un pedagog de școală nouă” după I.L. Caragiale și „3 povești cu zmei” după Mircea Cărtărescu.

Ultimul său rol, în „Stația clovnilor”, a fost un poem scenic nonverbal despre arta histrionilor. Un simbol al teatrului, Gabi Lazăr și-a trăit viața pe scenă și a plecat discret, într-o zi de relache, așa cum fac marii artiști.

Un om, o voce, o prezență

Gabi Lazăr nu a fost doar un actor. A fost un prieten, un coleg cald, un om care știa să îți lumineze ziua cu o glumă, un zâmbet sau o poveste spusă cu har. Vocea sa baritonală și talentul său au adus la viață personaje de neuitat, dar mai presus de toate, au creat emoție.

Pentru cei care l-au cunoscut, Gabi Lazăr nu va dispărea niciodată. Va rămâne în inimile celor care l-au iubit, în ecoul aplauzelor care i-au răsplătit munca, în amintirile frumoase din culisele teatrului și în magia fiecărui spectacol în care și-a pus sufletul. Astăzi, cortina s-a lăsat pentru ultima oară peste scena vieții sale. S-a stins luni, 17 februarie, în ziua de relache a actorilor de teatru, retrăgându-se într-o altă dimensiune. Dar, dincolo de cortină, amintirea sa va continua să strălucească.

Drum lin în lumină, Gabi Lazăr!

Maura ANGHEL