Greva foamei, la Probațiune!
Dimensiune font:
* consilierii de probațiune susțin că protestul va continua până când factorii de decizie de la nivelul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi de la Ministerul Justiţiei vor pune capăt „inechităţii salariale cu care se confruntă în acest moment consilierii de probaţiune”, care durează de peste 8 ani
Membrii Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) – filiala Iași se află, începând de joi, în grevă generală, alăturându-se astfel colegilor lor din județele Arad, București, Bistrița Năsăud, Bihor și Vrancea, care protestează față de „modul injust și discriminatoriu” în care Ministerul Justiției tratează această categorie profesională. „Această formă gravă de protest (greva foamei – n.r.) a fost reluată astăzi, după ce angajaţii serviciilor de probaţiune au mai recurs la un astfel de protest extrem şi la sfârşitul anului trecut. În momentul de faţă, Serviciul de probaţiune din Iaşi s-a alăturat protestului de la nivel naţional cu 12 salariaţi, ajungându-se astfel ca numărul celor care se află în grava foamei la nivel naţional să fie acum de 50”, a declarat Diana Năstase, preşedintele Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP) – filiala Iaşi.
Potrivit acesteia, protestul reprezintă „ultima soluţie pentru tragerea unui semnal de alarmă asupra nepunerii în plată a drepturilor salariale ale consilierilor de probaţiune”. „Mai exact, salariile noastre au fost recunscute de instanţele judecătoreşti, fiind ulterior recunsocute şi de către ministrul Justiţiei, printr-un Ordin dat în luna august 2023. Din păcate, acest Ordin nu a fost pus în aplicare începând cu luna ianuarie 2024, cum prevede legea, motivul invocat de guvernanţi fiind acela că nu există bani la bugetul de stat”, a menţionat Diana Năstase.
Liderul ieşean de sindicat a afirmat că protestul va continua până când factorii de decizie de la nivelul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi de la Ministerul Justiţiei vor pune capăt „inechităţii salariale cu care se confruntă în acest moment consilierii de probaţiune”, care durează de peste 8 ani. „Deși, după ani de proteste, consultări, greve de toate felurile, am primit, în august 2023, recunoașterea drepturilor salariale de care am fost privați (prin emiterea de către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a ordinului nr. 1407/C/03.08.2023), conducerea Direcției Naționale de Probațiune, în mod ilegal și discrețional, a dispus ca salariile consilierilor de probațiune să fie în continuare plătite la nivelul anilor 2017– 2023, perioadă în care sistemul de probațiune nu a beneficiat niciodată de vreo mărire sau indexare salarială”, afirmă, la rândul său, într-un comunicat, conducerea Sindicatului Naţional din Serviciile de Probaţiune (SNCSP). „Conducerea Direcției de Probațiune, girată de către doamna ministru Alina Gorghiu, asigură plata corectă a celorlalte categorii de salariați din cadrul direcției, manifestând astfel o gravă și perpetuă discriminare”, precizează membrii de sindicat, asta în ciuda asigurărilor primite de la Alexandru Ghigiu, șeful Cancelariei primului-ministru, care le-a promis acestora că vor fi făcute demersuri către conducerea Ministerului Justiției pentru rezolvarea acestei situații.
„Se pare, însă, că acest demers încă nu s-a realizat sau nu a avut rezultatele scontate, deoarece ieri, 10.04.2024, consilierii de probațiune au primit același salariu diminuat. Reiterăm idee conform căreia justiție penală în România nu se poate realiza fără instituția probațiunii, iar sarcina coordonării acestui sistem este în responsabilitatea directă a ministrului justiției, conform legii. Solicităm domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu și doamnei ministru a Justiției, Alina Gorghiu, să găsească soluțiile cele mai potrivite ca acest sistem, indispensabil justiției penale din România, să își poată plăti angajații conform muncii pe care ei o depun zi de zi în folosul asigurării creșterii gradului de siguranță în comunitate”, afirmă membrii Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune – filiala Iași. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau