Ieşean băgat la puşcărie, după ce a sfidat Probaţiunea
Dimensiune font:
* n-a vrut, nici în ruptul capului, să presteze orele de muncă în folosul comunităţii
Cazul lui Iliuţă Ailincăi (26 de ani) reprezintă unul din extrem de rarele succese ale Serviciului de Probaţiune, tânărul fiind încarcerat în cursul zilei de azi, 8 aprilie a.c. Individul a condus băut, s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ, la o curbă din Moşna. A fost atât de grav rănit, că nici n-a putut sufla în etilotest. Abia la spital, după recoltarea probelor de sânge, medicii au stabilit că Ailincăi ar fi avut 1,90 grame la mie.
Evident, i-a fost deschis dosar penal, a fost trimis în judecată şi, prin sentinţa nr.72 din 27 iunie 2022, a fost condamnat la doi ani şi şase luni, dar cu suspendare. Conform deciziei magistraţilor, trebuia să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi o dată la două luni şi să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Prima condiţie a îndeplinit-o doar pe jumătate, dar pe cea de-a doua a ignorat-o total. S-a mutat, împreună cu iubita, într-o garsonieră închiriată în Timişoara, s-a angajat ca mecanic de utilaje la o firmă din oraş şi a decis să-şi completeze studiile gimnaziale. A renunţat la consumul de alcool, face parte dintr-un „anturaj prosocial”, dar toate astea nu l-au scutit de gratii.
După ce a primit două avertismente scrise, n-a mai răspuns la niciun apel telefonic al celor de la Probaţiune. Aşa că s-a trezit cu un nou proces penal: revocarea pedepsei cu suspendarea. Iar magistraţii au stabilit că el trebuie să execute opt luni de închisoare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau