In memoriam Mihai Ursachi
Dimensiune font:
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează vineri, 17 februarie, evenimentul omagial „Mihai Ursachi `82”. Cu acest prilej, cei prezenţi se vor bucura de un spectacol de muzică şi poezie dedicat poetului ieşean, care anul acesta ar fi împlinit 82 de ani de la naştere. La manifestarea cultural artistică vor participa nume importante ale literaturii româneşti contemporane, în special scriitori care l-au cunoscut pe poet, dar şi artiști ai teatrului şi muzicii ieşene.
Evenimentul va avea loc în Sala de Spectacole „Diotima” a instituţiei organizatoare, începând cu ora 12:00, unde scriitorii Daniel Corbu, Nichita Danilov şi Valeriu Stancu vor susţine lecturi şi alocuţiuni dedicate scriitorului Mihai Ursachi.
Totodată, publicul ieşean va avea prilejul să participe la un spectacol de poezie, inspirat din opera lui Mihai Ursachi, în interpretarea actorilor Laura Bilic şi Constantin Puşcaşu, sub regia lui Radu Mihoc. Spectatorii vor putea audia şi câteva momente muzicale oferite de cantautorul Cezar Popescu, artist ce va susţine un recital de muzică folk. Moderatorul evenimentului va fi poetul şi directorul instituţiei organizatoare, Adi Cristi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau