Licitaţii de peste 10 mil. euro pentru asfaltări în Iaşi
Dimensiune font:
Primăria caută un proiectant pentru un nou lot de străzi propuse spre modernizare. În acest sens, municipalitatea a lansat ieri o licitaţie, iar valoarea contractului a fost estimată la circa un milion de lei (inclusiv TVA). Este vorba despre 20 de artere de circulaţie: şos. Ştefan cel Mare, str. Al. O. Teodoreanu, str. Galbeni, str. Arapului, str. Bularga, str. Roadelor, str. Zlataust, str. Popăuţi, str. Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu, bld. Poitiers, str. Voineşti, stradela Plopii fără Soţ (şi fundacul omonim), str. Peneş Curcanul, str. Azilului, str. Aurora, str. Marginii, Trecătoarea Vişan, str. Pompei şi str. Banat. După realizarea serviciilor de proiectare, care trebuie realizate în termen de 9 luni de la semnarea contractului, Primăria va putea organiza licitaţia de execuţie a lucrărilor.
Astfel, cel mai devreme, lucrările pe unele străzi enumerate mai sus ar putea începe în a doua jumătate a anului viitor sau în primăvara anului 2023. În total, cele 20 de străzi au aproape 13 km. Străzile au fiecare lungimi de sub 1 km, cu excepţia şos. Ştefan cel Mare (3,6 km) şi a bld. Poitiers (1,2 km). În prezent, Primăria are alte patru licitaţii în derulare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, dar, spre diferenţă de cea lansată ieri, toate vizează execuţia lucrărilor. Valoarea totală se ridică la aproape 55 milioane lei (inclusiv TVA). La două dintre licitaţii, municipalitatea a deschis ofertele, în cazul celorlalte termenul fiind începutul lunii octombrie.
Astfel, pentru refacerea str. Aurel Vlaicu (13,2 milioane lei) au fost înregistrate două oferte (Conest şi Geiger Transilvania), iar pentru alte şase străzi (Dr. Vicol, George Coşbuc, Al. Vlahuţă, D. Cantacuzino, Simion Bărnuţiu şi Sofia Nădejde) au licitat patru ofertanţi (Conest, Geiger, Danlin XXL şi asocierea Alpenside – Concret Drum).
Ultimul contract menţionat are o valoare estimată la 14,2 milioane lei. Celelalte două licitaţii, în cazul cărora ofertele vor fi deschise în octombrie, vizează următoarele străzi: Lupiţei, Varianta şos. Rediu, Albineţ, Hotin (un lot cu o valoare estimată la 9,1 mil. lei), Văscăuţeanu, Victor Babeş, Titu Maiorescu, Nicolae Istrati, Turcu, şos. Munteni (până la intrarea în Grădina Botanică), Ion Roată şi aleea Copou (contract cu o valoare estimată la 9,3 milioane lei).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau