Marinică nu va mai fi violat de frate, îmbătat de tată şi bătut de mamă
Dimensiune font:
* după o muncă de aproape un an, un detectiv particular a izbutit să redacteze un raport de investigaţie care să poată fi luat în considerare de instanţă * judecătorii au emis un ordin de protecţie prin care fratele mai mare va fi evacuat din gospodărie pentru o jumătate de an * părinţii, în schimb, au fost doar avertizaţi
De regulă, procesele ce au ca obiect „ordinul de protecţie” se judecă extrem de repede, iar sentinţa vine în maxim o săptămână. Nu la fel au stat lucrurile în ce priveşte familia A. dintr-o comună aflată la aproximativ 40 km de Iaşi. Scenele derulate acolo par decupate dintr-un episod cu familia Addams. Marinică (22 de ani) e fratele cel mic, handicapat atât fizic, cât şi mental. Are un picior mai lung cu 15 centimetri decât celălalt, o cocoaşă zdravănă şi cotul stâng întors cu 180 de grade. În plus, e şi retardat, pacoste pe capul familiei, dar şi prilej de băşcălie.
Maică-sa, Lăcărmioara, îl altoia mai mereu, ca atunci când era la grădiniţă. Taică-său, Sile, se distra copios, aproape seară de seară, după ce-l îmbăta cu de-a sila şi-l punea să recite poezii, iar fratele Ilie îl ţinea pe post de ibovnică.
Singura care chiar a avut grijă de el în ultimii ani a fost soră-sa, Margareta. Femeia, stabilită de ceva vreme în Italia, a simţit că ceva nu-i în regulă în casă, că-şi bat toţi joc de Marinică. L-a tras de limbă şi a aflat de toată grozăviile, dar n-avea niciun fel de probă, decât cuvântul unui tânăr fără prea mult discernământ. Astfel, toate încercările de a obţine un ordin de protecţie au fost, până de curând, sortite eşecului.
În cele din urmă, ca să rezolve problema, Margareta a apelat la serviciile unui detectiv particular, iar acesta, după o muncă de aproape un an, a izbutit, pe 10 octombrie, să redacteze un raport de investigaţie care să poată fi luat în considerare de instanţă. Asta la trei zile după ce Judecătoria Iaşi tocmai respinsese, ca nefondată, o nouă petiţie a lui Marinică.
Înarmată cu raportul detectivului, Margareta a apelat la serviciile unui avocat care a făcut apel, procesul s-a judecat la Tribunalul Iaşi şi, în sfârşit, la finele săptămânii trecute, magistraţii i-au dat câştig de cauză (ce-i drept, doar parţial) tânărului neajutorat. Instanţa a emis un ordin de protecţie prin care Ilie va fi evacuat din gospodărie pentru o jumătate de an, este obligat să păstreze o distanţă de minim 100 metri faţă de Marinică şi trebuie să achite 500 lei drept cheltuieli de judecată. Sentinţa este executorie, fără somaţie, fără drept de apel şi fără trecerea vreunui termen. Lăcrămioara şi cu Sile au fost doar avertizaţi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau