Mihai Chirica-Servicii de URBANISM pentru șapte zone și clădiri de patrimoniu din municipiul IAȘI
Dimensiune font:
Municipalitatea intenționează să achiziționeze, prin licitație deschisă, servicii de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii documentaţiilor privind Planurile Urbanistice Zonale ale Construcțiilor Protejate (PUZ CP) care vizează șapte zone și clădiri de patrimoniu istoric din municipiul Iași.
De menţionat că documentaţiile de urbanism amintite mai sus vor fi preluate în viitorul Plan Urbanistic General al Municipiului Iaşi.
Sunt avute în vedere zonele construite protejate aferente Bisericii Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, ansamblului Mănăstirii Galata (Biserica, Palatul domnesc, Turn clopotniţă, zid de incintă), ansamblului Mănăstirii Frumoasa (Biserica “Sf. Voievozi”, Palatul de pe ziduri, Ruinele palatului “Pentru Femei”, Turn clopotniţă, Zid de incintă, Mausoleul lui Grigore Sturdza), ansamblului Mănăstirii Cetățuia (Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Sala Gotică, Casa Domnească, Corp chilii, Turn clopotniţă, Zid de incintă).
Prin Planurile Urbanistice Zonale ale Construcțiilor Protejate se vor stabili obiectivele, acţiunile, priorităţile, reglementările de urbanism (permisiuni şi restricţii) necesare a fi aplicate în utilizarea terenurilor şi conformarea construcţiilor din zona studiată, reprezentând o fază premergătoare realizării investiţiilor, prevederile acestuia realizându-se etapizat in timp, funcţie de fondurile disponibile.
Valorile estimate ale achizițiilor acestor servicii sunt de 1.660.000 de lei, fără TVA, în cazul celor patru clădiri de patrimoniu istoric (Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, Mănăstirea Galata, Mănăstirea Frumoasa, Mănăstirea Cetățuia) și de 7.732.000 de lei, fără TVA, pentru cele trei zone urbanistice (Centrală, Sărărie și Copou).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau