O femeie din Vaslui a murit după ce soțul ei a adormit și s-a izbit cu mașina într-un pod
Dimensiune font:
O tânără în vârstă de 25 de ani din Vaslui a murit, iar soţul şi cei doi copii ai acesteia au fost răniţi în urma unui accident rutier produs vineri dimineaţă, în judeţul Neamţ. Primele date arată că cel mai probabil bărbatul a adormit la volan.
Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 04:00, pe DN 15, în localitatea Costişa din judeţul Neamţ.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, ar fi condus un autoturism, pe DN 15, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un podeţ”, a precizat Poliţia judeţeană Neamţ.
Echipajele de salvare ajunse la locul accidentului i-au găsit pe şofer şi pe cei doi copii ai acestuia, cu vârste de 2 şi 6 ani, ieşiţi din autoturism. Mama copiilor, în vârstă de 25 de ani, era încarcerată în maşină şi inconştientă, iar după ce au scos-o echipajele de salvatori nu au putut decât să constate decesul.
Tatăl şi copiii au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.
În urma evenimentului rutier, poliţiştii au deschis un dosar care vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Primele verificări arată că accidentul s-a produs cel mai probabil din cauză că şoferul a adormit la volan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau