Opt străzi din Iaşi intră în reparaţii capitale
Dimensiune font:
* Primăria va lansa și licitația pentru modernizarea bulevardului Poitiers, pentru o sumă estimată la 45 de milioane de lei * municipalitatea are un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați
Începând de astăzi, opt străzi din municipiul Iaşi vor intra în reparaţii capitale, în cadrul programului iniţiat de Primărie, care se va derula până la sfţrşitula cestui an. Este vorba despre fundac Strugurilor și strada Poienilor din zona Galata, strada Gloriei din zona Nicolina, strada Alba lulia, strada Bucovinei și strada Călugăreni din zona Păcurari, strada Podoleanu din zona Moara de Vânt şi respectiv strada Teascului din zona Bucium.
„Lucrările vor fi executate începând de miercuri, 27 martie, de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL în cadrul unui contract în valoare de 9.703.751,24 lei. Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a precizat că programul de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor cuprinde nu mai puţin de 160 de artere de circulaţie din toate zonele oraşului, aflate în acest moment în diverse stadii de proiectare sau execuţie (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare). „În prezent, Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 40 de străzi în valoare totală de circa 94,5 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 42 de milioane de lei. Astfel, municipalitatea are contracte în derulare în valoare de aproape 136,5 de milioane de lei”, a afirmat edilul.
În aceeaşi ordine de idei, şeful municipalităţii a anunţat că, în curând, Primăria va lansa și licitația pentru modernizarea bulevardului Poitiers, pentru o sumă estimată la 45 de milioane de lei. Totodată, municipalitatea are un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați. Programul de modernizare se desfășoară în perioada 2022 - 2024 și are o valoare de 27,6 milioane de lei. La acestea se adaugă câteva zeci de străzi aflate în programul de reparații curente, susținut de Citadin SA. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau