Patru ani de neputinţă!
Dimensiune font:
Ieri s-au împlinit patru ani de la promulgarea legii referitoare la realizarea A8 * „ patru ani, timp în care au tras de timp, au invocat toate argumentele posibile şi imposibile şi au făcut orice altceva în afară de a munci pentru concretizarea acestui proiect”, spune preşedintele executiv al PMP, Petru Movilă * iniţiatorul legii se arată revoltat de faptul că nici acum alianţa PNL-PSD nu a găsit finanţare integrală pentru un proiect vital pentru Moldova
Proiectarea autostrăzii A8, Târgu Neamț – Iași – Ungheni, avansează în ritm de melc şi nici nu sunt semne că lucrurile s-ar mişca în vreun fel atât timp, cât, zilele trecute, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, zilele trecute, o adresă către Instituția Prefectului Iași prin care anunţă refuzul de a mai participa la şedinţele lunare vizând progresul proiectului Autostrăzii Unirii. Fundamentată sau nu, decizia este în defavoarea celor care aşteaptă implementarea unui proiect vital pentru Moldova, de la iniţierea căruia ieri s-au împlinit patru ani.
„Fix acum 4 ani, pe 7 noiembrie 2018, a trecut de votul Camerei Deputaţilor, legea privind construirea Autostrăzii Unirii, Iaşi - Tg. Mureş. Atunci, 261 de deputaţi, PNL, PSD, UDMR, toţi cei care astăzi deţin puterea, au votat proiectul de lege pe care l-am iniţiat, anunţându-şi susţinerea necondiţionată pentru acest proiect, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, care a şi făcut o mare ceremonie la promulgarea ei. De atunci până acum, niciunul dintre partidele menţionate mai sus nu a dat dovadă de bună credinţă faţă de ieşeni. Au trecut patru ani au trecut, timp în care au tras de timp, au invocat toate argumentele posibile şi imposibile şi au făcut orice altceva în afară de a munci pentru concretizarea acestui proiect. Cel mai deranjant dintre toate, pentru mine, ca iniţiator, este faptul că nu au găsit finanţare integrală. Nu au încercat, după atâta amar de vreme şi promisiuni, să construiască această autostradă de care 3 milioane de români au nevoie ca de aer. La fel de deranjant este faptul că, într-un mod hilar, nu se ştie ce secretar de stat din Ministerul Transportului răspunde de acest mega-proiect. Absolut revoltator, mai ales în condiţiile în care avem peste un an de întârzieri în recepţionarea studiilor de fezabilitate. Vrem echitate şi vrem ce merităm, ce este al nostru şi ce ne trebuie ca să ne dezvoltăm! Vrem Autostrada A8!”, spune preşedintele excutiv al PMP Iaşi, Petru Movilă. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau