Proiectul privind drumul de mare viteză dintre Botoșani și Suceava prinde contur
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Județean, și parlamentarii sociali-democrați de Botoșani s-au întâlnit joi, 3 februarie, cu vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pentru demararea proiectului privind drumul de mare viteză dintre Botoșani și Suceava.
„După ce în mandatul trecut, alături de colegii mei social-democrați, am militat și am reușit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, acum vrem ca acest sector să fie transformat într-unul de autostradă, ca și continuare a Autostrăzii Moldovei (A7). Invit toți factorii politici să se ralieze demersului nostru. Împreună cu Primăria Botoșani, Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava am agreat un parteneriat prin care preluăm noi, autoritățile locale, realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât drumul de mare vizetă dintre cele două județe să devină cât mai repede realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Atât ministrul Transporturilor, cât și directorul CNAIR au admis că, în urma studiilor care se vor realiza, drumul expres va putea fi transformat într-un sector de autostradă, care să facă legătura între A7 și municipiul Botoșani.
„Acest lucru este posibil, dacă prin studiul de fezabilitate se justifică aceste modificări în urma unor analize detaliate, incluzând: analiza de opțiuni, estimări de cost, analize de capacitate analiza economică și studiul de impact asupra mediului. De asemenea, conform Master Planului General de Transport, infrastructura rutieră trebuie să fie astfel proiectată, încât să permită dezvoltări ulterioare”, a declarant Sorin Grindeanu.
Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava ar avea 26 de kilometri și ar uni Autostrada A7 de viitoarea centură a municipiului Botoșani.
Construirea unui sector de autostradă între Botoșani și Suceava ar aduce zonei mai multe avantaje economico-sociale, ar deservi direct județele Botoșani și Suceava, care împreună reprezintă peste 5% din populația și teritoriul României, dar și principalul bazin de forță de muncă al țării, iar indirect toată economia națională.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau