Săptămâna Albă, o trecere între Lumină și Tăcere

 * momentul marchează un răgaz între zilele de îngăduință și timpul postului Paștelui * este o perioadă a echilibrului, în care bucuria meselor încă blânde se împletește cu gândul unei purificări interioare * încărcată de tradiții, simboluri și un ritual al iertării, această săptămână rămâne o punte subtilă între vechi și nou, între plinătate și renunțare, între zgomot și liniște

Începând cu 24 februarie, o săptămână cu o aură aparte coboară peste lume. Este Săptămâna Albă, acel interludiu tăcut și pur dintre zilele de îngăduință și timpul postului, un moment în care trupul și sufletul încep să simtă chemarea unei schimbări. Denumită și „Săptămâna Brânzei”, această perioadă premergătoare Postului Mare își păstrează farmecul și simbolismul adânc în comunitățile care încă trăiesc în ritmul tradițiilor. Este un răgaz de liniștire, un prag dintre plinătatea iernii și golirea ei, o ultimă îmbrățișare a bucuriilor simple, înainte de a păși într-o altă stare de a fi.

Albul nu este doar culoarea ninsorilor târzii ce mai poposesc prin munți sau a florilor de cais care se pregătesc să izbucnească. În această săptămână, el capătă un sens simbolic: este purificare, o desprindere treptată de ceea ce a fost. Tradiția permite încă hrana lactată, ouăle, untul și peștele, dar carnea este deja lăsată în urmă. Este un echilibru între generozitate și moderație, o pregătire lentă a trupului pentru asceza ce va urma.

Ultima petrecere, prima înfrânare

 

În vechile sate, oamenii cunoșteau ritmul naturii mai bine decât calendarul. Ei știau că după zilele de ospăț, după plăcerea cărnurilor și vinului, trebuie să vină o perioadă de curățare, de răgaz, de limpezire. Așa s-au născut obiceiurile legate de Săptămâna Albă – mesele mai blânde, ritualurile de iertare, clipele de reflecție.

În multe locuri, aceasta este și săptămâna veseliei de dinaintea tăcerii. Farsele, horele și jocurile încă își fac loc, ca un ultim suflu al bucuriei. În unele regiuni, se păstrează tradiția de a merge în vizite, de a împărți bucate albe și de a râde mult, pentru că urmează un timp al gândului mai mult decât al cuvântului.

Apoi, în ultima zi, Duminica Iertării, totul se așază pe un făgaș de liniște. Oamenii își cer iertare unii altora, își șterg umbrele grele din suflet și își iau rămas-bun de la ceea ce nu mai trebuie purtat mai departe. Este un moment de sinceritate rară, când masca obișnuită a vieții cade și rămâne doar privirea limpede, directă, fără ascunzișuri.

De ce contează Săptămâna Albă?

Într-o lume care aleargă mereu, pierzându-se între zgomote și griji, Săptămâna Albă este o invitație la încetinire. O șansă de a trăi conștient această trecere, de a învăța că există un timp pentru a avea și un timp pentru a renunța, un timp pentru a gusta din plin și un timp pentru a lăsa loc golului fertil, în care se poate naște ceva nou.

Sărbătorile lumii moderne sunt zgomotoase, efervescente, pline de agitație. Dar undeva, ascuns în adâncul acestui ritual străvechi, Săptămâna Albă rămâne un colț de liniște, un prag pe care pășim nu doar dintr-un anotimp în altul, ci dintr-o stare a ființei către alta.

Poate că nu mai avem obiceiul de a urma toate regulile străvechi, dar încă putem păstra esența: un moment de respiro, o curățare a minții și a inimii, o punte între ceea ce am fost și ceea ce urmează să devenim.

Maura ANGHEL