Se solicită investiţii masive în pieţele din oraş
Dimensiune font:
Proiectul de hotărăre care are ca obiect actualizarea tarifelor la SC EcoPiaţa a stârnit deja reacţii * social-democraţii din CL Iaşi spun că nu se justifică majorarea acestor tarife atât timp cât condiţiile din pieţele ieşene rămâne aceleaşi * mai mult, o eventaulă taxare a parcării va alunga ieşenii spre hipermarketuri, unde parcarea este gratuită
Consilierii locali ieşeni se vor întâlni astăzi, 31 octombrie, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, într-o şedinţă pe a cărei ordine de zi sunt înscrise 45 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante se numără rectificarea bugetului general al municipiului Iaşi pe anul 2022, aprobarea tarifelor pentru serviciul public de întreţinere, administrare şi exploatare a pieţelor, târgurilor, bazarului şi talciocului, practicate de catre SC Ecopiaţa SA pentru anul 2023, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Societăţii Citadin SA, rectificat pentru anul 2022, a listei de investiţii rectificată pentru anul 2022, precum şi aprobarea bugetelor estimative pentru anii 2023-2024, împreună cu listele de investiţii estimative pentru anii 2023-2024, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificativ pe anul 2022 al Societății Compania de Transport Public SA şi a estimărilor pentru anii 2023-2024. În cadrul aceleiaşi şedinţe, aleşii locali vor dezbate şi supune spre aprobare Documentaţia de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI), a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul „Modernizare străzi în Municipiul Iaşi strada Aeroportului şi strada Holboca”, implementarea conceptului „Școala Digitală” pentru ameliorarea situației abandonului școlar, a analfabetismului funcțional, a creșterii rezilienței în situații epidemiologice și facilitarea accesului la educație si lectură a elevilor precum şi încheierea unui protocol de colaborare între municipiul Iaşi şi S.C. Mirsolava Developmen 4 SRL.
Trebuie investiţii, nu doar majorări da tarife
Proiectul de hotărăre care are ca obiect actualizarea tarifelor la SC EcoPiaţa a stârnit deja reacţii. Social-democraţii spun că nu se justifică majorarea acestor tarife atât timp cât condiţiile din pieţele ieşene rămâne aceleaşi.
„Evident, actualizarea tarifelor nu înseamnă altceva decât mărirea lor cu procente între 20% si mai mult de 100% (cazul taxei de parcare la pieţe). Mărim preţul la închirierea tarabei, dar tarabele rămân la fel deoarece SC EcoPiaţa SA nu poate face investiţii. M-aş fi aşteptat ca noul director şi Consiliul de Administraţie recent confirmat pentru un mandat provizoriu să se fi preocupat de modificarea statutului societăţii, astfel încât aceasta să poată face investiţii. Dacă mărim taxele... fugărim producătorii mici din pieţe. Mărim taxele de parcare pentru clienţi, fugărim ieşenii la marile lanţuri de supermarketuri, unde parcarea este gratuită”, spune consilierul Mihai Liviu Gavril (PSD).
Noile preţuri
În linii mari, comercianții vor avea de achitat sume majorate, cu toate că șefii societății susțin că, pentru a crește eficiența serviciilor prestate și pentru a asigura o transparență mai bună a modului de încasare a contravalorii serviciilor oferite de către SC EcoPiața utilizatorilor piețelor agoalimentare din municipiul Iași, s-a procedat atât la comasarea cât și la eliminarea unor taxe practicate în prezent. Astfel, dacă până acum, comercianții din piețele din Alexandru cel Bun, CUG, Nicolina, Hala centrală, Independenței și Păcurari achitau 25 lei/zi pentru tarabă, conform proiectului vor avea de plătit 30 lei/zi. În același timp, comercianții din pieța Dacia, taxați anterior cu 20 lei/zi, vor achita 24 lei/zi.
Noile tarife îi vizează pe comercianții de produse lactate. Astfel, dacă până acum, aceștia plăteau 30 lei/zi/tarabă, noul tarif este de 35 de lei/zi în timp ce folosirea vitrinei frigorifice scoate din buzunarele comercianților 60 lei/zi în loc de 50 lei/zi.
Nu sunt singurele majorări. Astfel, cei care nu doresc să plece cu marfa acasă pentru a reveni, încărcaţi, a doua zi, pot folosi boxele din incinta pieţelor dar pentru care vor achita 60 lei/zi. Este vorba de cei care comercializează mărfuri cu volum mare în pieţele Alexandru cel Bun, Nicolina, CUG. Cei din Dacia şi de la Hala Centrală vor achita doar 30 lei/zi/boxă.
Parcarea, mai scumpă ca în cartiere
Şi tarifele pentru maşinile cu marfă se vor majora. Parcarea unui autovehicul de până la 1.000 kg de marfă va costa 100 lei/zi. Apoi, parcarea maşinile de până la 3,5 tone va fi taxată cu 130 lei/zi, iar pentru cele de peste 10 tone, cu 300 de lei pe zi.
Nu scapă de scumpiri cei care vor să-şi înstrăineze maşinile. Tariful pentru maşinile expuse spre vânzare sunt de 24 lei/zi duminica şi de 12 lei/zi de luni până vineri. Cel mai ieftin pare a fi abonamentul de 220 lei pe lună valabul pentru 6-10 maşini.
Scumpirile îi vizează şi pe comercianţii din Bazar. Tariful pentru desfacarea produselor pe bază de contract este de 60 lei/mp/lună, plus 10 lei/zi locul de vânzare. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau