Sex cu smartphone-ul, noaptea, în parcare
Dimensiune font:
Fără nicio îndoială, Alin, la cei 26 de ani ai săi, suferă de gelozie cronică. E căsătorit cu Daniela de aproape 5 ani, dar, în fapt, sunt separaţi din 2017. El stă la părinţi, în Suceava, ea şi-a refăcut rapid viaţa, cuplându-se în mod straniu cu un bărbat mult mai sărac. Stau în chirie, iar cheltuielile curente sunt suportate de către soţul din acte. Pentru că la mijloc e şi copilul, Edi, în vârstă de numai 3 ani. Care locuieşte cu mama şi cu noul ei concubin. Stare de fapt deloc pe placul lui Alin, care şi-a făcut un obicei din a veni în fiecare weekend la Iaşi, ca să-şi vadă fiul şi ca să încerce să-şi recucerească fosta parteneră.
Ultima întrevedere, cea din 8 decembrie, s-a lăsat cu un tămbălău cât casa. Daniela şi Alin s-au întâlnit în faţă la Hotel Traian. Ea venise cu limuzina, un jeep ultimul răcnet. În loc de salut, bărbatul i-a dat un autograf cu holşurubul pe parbriz, după care a luat-o la pocit în cel mai pur stil golănesc. Pumni în ochi, picioare-n fund, tras de păr etc. Bătaia a continuat şi peste drum, în faţă la Cinema Victoria. După încă niscaiva izbituri la şale, Alin a vrut răzbunare maximă. A pus mâna pe smartphone-ul femeii, a făcut o scurtă inspecţie aparatului, fiind foarte interesat de pozele şi mesajele înmagazinate acolo, după care s-a străduit să i-l introducă în vagin. N-a izbutit, scandalul dintre ei atrăgând organele de ordine.
A doua zi, femeia a mers la IML, şi-a scos certificat, apoi l-a dat în judecată. Alin a scăpat rezonabil, instanţa n-a luat în calcul plângerea pe motiv de vătămare corporală, erau prea puţine zile, dar a emis un ordin de protecţie. Timp de 6 luni, nu mai are ce căuta în preajma femeii. N-are voie s-o contacteze în niciun fel, dar îi este permis să-şi viziteze, fără vreo îngrădire, odrasla. Daniela nu se poate opune şi singurul lucru pe care-l poate face e să dispară din raza de acţiune a lui Alin. Altfel, riscă o nouă aventură cu smartphone-ul. Şi alt deznodământ. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau