Stații pentru încărcarea mașinilor electrice în Miroslava
Dimensiune font:
Utilizatorii de vehicule electrice vor putea să-și încarce mașinile și în Comuna Miroslava. Primele stații de acest gen vor fi amplasate în satele Miroslava, Valea Adâncă și Uricani. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 917.936,59 lei (cu TVA), cofinanțarea Comunei Miroslava urmând a fi de 158.716,59 lei (cu TVA), iar restul de bani urmând a fi accesați de la de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În proiect este prevăzut ca fiecare stație să aibă câte două puncte de reîncărcare. Totodată, urmează a fi asigurate și opt locuri de parcare aferente stațiilor de reîncărcare.
„Consilierii locali au aprobat participarea Comunei Miroslava în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, gestionat de către Administrația Fondului de Mediu”, au transmis autoritățile locale.
În fiecare din cele patru amplasamente va fi instalată câte o stație cu două puncte de reîncărcare: un punct va permite reîncărcarea prin curent alternativ, la o putere de minim 22kW, iar un punct va permite reîncărcarea prin curent continuu, la o putere de minim 60 kW. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau