Strunele inimii Iașului. Povestea vechilor scripcari și legenda lui Barbu Lăutaru

 * în inima Moldovei, acolo unde colinele domoale ale Iașului păstrează șoaptele istoriei, vechii lăutari își au locul lor aparte în țesătura culturală a orașului * străzile pietruite și casele vechi încă mai poartă ecoul melodiilor care odinioară răsunau la ceas de seară, când lăutarii își dezvăluiau sufletul prin strunele viorilor și vibrațiile țambalelor

În seri liniștite, când vântul adie printre teii bătrâni ai Iașiului, parcă se aude, în depărtare, o vioară plângând sau râzând, amintindu-ne că vechii lăutari încă trăiesc prin muzica lor, eternă și nealterată de trecerea timpului. Ei sunt sufletul ascuns al orașului, o prezență subtilă care ne șoptește despre frumusețea și profunzimea culturii noastre.

Barbu Lăutaru, pe numele său adevărat Vasile Barbu, este poate cel mai emblematic dintre ei. Urmaș al unei vechi familii de lăutari, Barbu s-a bucurat de o faimă devenită legendară. Timp de 40 de ani, a fost staroste al lăutarilor din Moldova, conducând și inspirând generații întregi de muzicieni. Prin creația și interpretarea sa unică, el a contribuit esențial la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea armonioasă a muzicii populare românești cu influențe orientale, romanțe ruse și elemente occidentale.

Barbu Lăutaru a întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv în Basarabia, la Chișinău și Telenești, răspândind farmecul muzicii sale și cucerind inimile celor care îl ascultau. Talentul său excepțional a stârnit admirația marilor personalități ale vremii.

Un moment memorabil în cariera sa a fost întâlnirea cu celebrul compozitor Franz Liszt, în iarna anului 1847, la Iași. Legenda povestește că Liszt, aflat în trecere prin Moldova, a fost oaspete la conacul vistiernicului Alecu Balș. Acolo, după ce Liszt a interpretat o improvizație, Barbu Lăutaru a reprodus-o la prima audiție, uimindu-l pe marele compozitor cu abilitatea sa remarcabilă. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 despre această întâlnire, subliniind impactul profund pe care l-a avut lăutarul român asupra lui Liszt.

Muzica, mijloc de trai

Viețile vechilor lăutari erau o simfonie de pasiune și trudă. Provenind adesea din familii modeste, muzica era atât mijlocul lor de trai, cât și modalitatea de a-și exprima bucuriile și durerile. În hanurile aglomerate sau la curțile boierești, lăutarii aduceau laolaltă oameni de toate rangurile, unindu-i prin armonii care depășeau barierele sociale.

„Arta lor nu se limita doar la interpretare; lăutarii erau și creatori, îmbogățind repertoriul tradițional cu compoziții proprii. Fiecare notă era încărcată de emoție, fiecare cântec spunea o poveste – de iubire neîmplinită, de dor de casă, de bucuria revederii sau de tristețea despărțirii. Instrumentele lor, purtate cu grijă și respect, erau prelungiri ale sufletelor lor vibrante”, se arată în cartea „Iașul marilor iubiri”.

Importanța vechilor lăutari ai Iașiului rezidă nu doar în muzica lor, ci și în rolul de păstrători și transmițători ai culturii populare. Prin ei, tradițiile și obiceiurile locale au fost duse mai departe, îmbogățind patrimoniul național. Lăutarii erau cronicarul neoficial al comunității, oglindind în cântecele lor schimbările sociale, evenimentele marcante și spiritul vremurilor.

Barbu Lăutaru a rămas o figură emblematică nu doar prin muzica sa, ci și prin moștenirea lăsată în urma sa. În 1968, în timpul unor săpături la biserica „Sf. Ioan Gură de Aur – Zlataust” din Iași, a fost descoperit mormântul său lângă zidul de nord al bisericii, readucând în atenție povestea sa uitată de timp.

Mai mult, în arhiva de fotografii a Bibliotecii Academiei Române se află singura imagine fotografică cunoscută a lui Barbu Lăutaru, probabil și unica existentă. Aceasta este una dintre cele șapte calotipii, un procedeu fotografic rar din prima jumătate a secolului al XIX-lea, realizate de Costache Sturdza Scheianul și datate 1852. Imaginea, un negativ pe hârtie cerată, este prețioasă nu doar prin vechimea sa, ci și prin valoarea istorică, oferind o fereastră spre chipul celui care a influențat atât de profund muzica lăutărească. Din păcate, această fotografie este puțin cunoscută, iar în majoritatea articolelor despre Barbu Lăutaru este folosită imaginea actorului Matei Millo în rol de lăutar, ținând o cobză în mână.

Astăzi, ecoul melodiilor lor încă răsună în inima celor care prețuiesc autenticitatea și frumusețea tradiției. Festivaluri și evenimente culturale încearcă să readucă în prim-plan arta lăutărească, să o conserve și să o prezinte noilor generații. Într-o lume în continuă schimbare, în care globalizarea tinde să uniformizeze culturile, amintirea vechilor lăutari este un far al identității și al diversității culturale.

Barbu Lăutaru și confrații săi ne-au lăsat o moștenire inestimabilă. Ei ne învață despre puterea muzicii de a conecta suflete, de a vindeca răni și de a celebra viața în toate nuanțele ei. Prin redescoperirea și aprecierea artei lor, ne reconectăm cu rădăcinile noastre și cu esența umanității.

Maura ANGHEL