Un bărbat din judeţul Botoşani şi-a tăiat venele după ce, pe baza informaţiilor găsite pe internet, a ajuns la concluzia că are cancer
Dimensiune font:
Un bărbat din judeţul Botoşani şi-a tăiat, cu un flex, venele de la braţul stâng, vrând să îşi pună capăt zilelor după ce, consultând date de pe internet, a ajuns la concluzia că suferă de cancer. Soţia s-a l-a găsit şi a chemat ajutoare, medicii de la Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani reuşind să îl salveze. Oficialii spitalului spun că bărbatul nu se află în evidenţa niciunui medic oncolog, potrivit news.ro.
Tentativa de suicid a avut loc sâmbătă, iar bărbatul şi-a tăiat venele cu un flex, după ce i-a lăsat soţiei sale un mesaj pe telefon, scriu jurnaliştii de la Monitorul de Botoşani. Potrivit acestora, botoşăneanul s-a autodiagnosticat cu cancer la colon, după ce a citit pe internet despre simptome pe care le are. El a plecat într-o anexă a casei, să pună lemne pe foc, lăsând femeii un mesaj pe telefon, în care îi transmitea că este o soţie bună şi îi cerea să îl ierte. Soţia l-a găsit într-o baltă de sânge şi a chemat ajutor, bărbatul fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani.
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ioan Asaftei a declarat marţi, pentru News.ro, că pacientul nu se află în evidenţele medicale la niciun medic oncolog.
„S-a prezentat un pacient care nu este în evidenţă la cabinetul de oncologie. A fost mai mult pe un fond depresiv”, a declarat Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, evoluţia pacientului este una favorabilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau