Un profesor de la Informatică a urcat pe vârful Gasherbrum II fără oxigen suplimentar
Dimensiune font:
Medicul Laura Mareș este prima româncă ajunsă pe vârful Gasherbrum II fără oxigen suplimentar. În aceeași zi, un alt ieșean, Paul Diac, a urcat în același loc, fiind susținut de ea.
"Sunt Paul: după aproape o lună fără net, deși am mai coborât degeaba pt net, pare că acum merge. Sunt foarte multe de spus.
Per total cred că se poate zice clar că totul a fost mai greu decât ne-am așteptat și eu și Iulian. Dar pe partea pozitivă, muntele nu a fost pustiu, agențiile s-au organizat, corzile fixe au fost puse de clienti și cu ajutorul HAPs, echipa noastră s-a închegat bine, cea mai internațională din BC. Decizia de a sari o etapă de aclimatizare e prea complicată pentru a o explica acum. Ziua vârfului a fost foarte lunga pentru mine, 22ore, am fost ultimul pe vârf, am cazut pe coborâre dar am fost "salvat", am ajuns aproape ultimul la C3 iar cei trei colegi cu care am coborât în BC următoarele două zile m-au așteptat să putem coborî împreună în siguranță. Mulțumiri speciale și lui Justin Ionescu și Laurei Mares care m-au încurajat să nu renunț in ziua vârfului, au fost două momente in care am vrut să renunț și fără ei mă întorceam. Ei s-au deplasat mai rapid și au ajuns și ei cu bine pe vârf, felicitări!
Din păcate nu am putut face sus poze cu steagurile și partenerii: eram singur, vreme rea, și condiția mea fizica la limita. Am câteva alte poze și filmulețe.
Mulțumesc mult tuturor celor care mă susțin, sunt surprins de câte mesaje primesc, cu toții ați fost cu mine în gând până la 8000+ (am vrut sa fac o dedicație acolo, nici asta nu am mai reușit). Încă avem de lucru la dezechipat doua tabere, Maria și Vlad trebuie să ajungă în curând și de-abia așteptăm să coborâm și la altitudini mai joase... Suntem bine, obosiți, cu oarecare răceală, tuse, răgușeala, încă suntem atenți să terminăm treabă cu bine... Va salutam cu drag,
P.s. da.. poza e cu mine pe varf", este mesajul postat pe Facebook de Paul Diac.
Paul Diac este șef de lucrări la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza" Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau