Adrian Severin:Aberatia listelor comune PSD - PNL

Aceasta denotă două vicii de concepție ale unor partide transformate în grupuri de interese personale preocupate exclusiv să acumuleze putere într-o societate și într-o țară deposedate de putere. (sic!)

1. Cei care au adoptat decizia listei unice nu înțeleg că jocul democratic are ca jucători indispensabili partidele politice, respectiv se joacă între partidele politice, iar acestea, pentru a constitui o alternativă reală oferită unui juriu național format din cetățenii cu dreptul de a alege, trebuie să aibă identități distincte, elementul principal de diferențiere fiind ideile în care fiecare crede și pe care le promovează pentru a construi o cetate; adică un spațiu în care locuitorii – cetățenii – să trăiască în siguranță individuală și colectivă, culturală (națională) și internațională. Ideile cu pricina, agregate într-un ansamblu coerent, adică într-o ideologie, se transformă apoi într-un program politic, adică într-un un set de pași specifici sau de acțiuni practice înlănțuite rațional, prin care, utilizând puterea primită de la cetățeni, viziunea teoretică cu privire la organizarea vieții în cetate să devină fapt material concret, palpabil, real.

Fără putere nu se poate face nimic, iar într-o democrație ea se acordă prin vot și se exercită în folosul întregii comunități care a delegat-o unui partid sau altuia. Abia dacă voturile s-au acordat dispersat, partidele înzestrate cu putere negociază un program comun care să ducă, atunci când și dacă este posibil, la administrarea cetății prin politici îmbinând ideologiile și viziunile (deopotrivă strategice și tactice) mai multor jucători.

Când vorbim despre democrație transfrontalieră europeană, lucrul minim pe care îl putem face este să adunăm partidele naționale cu aceeași ideologie în familii în interiorul cărora membrii, fiecare din perspectiva interesului național și având experiența vieții naționale a țării de proveniență, negociază arhitectura cetății europene și regulile de conviețuire în cadrul casei comune construite prin efortul lor reunit, în așa fel încât cu toții împreună și fiecare în parte să obțină un nivel de securitate (exprimat în termenii păcii, libertății, bunăstării și demnității) superior celui obtenabil separat.

În mod normal, un partid românesc care crede că statul (ca administrator al intereselor colective și deținător al monopolului legitim asupra mijloacelor de constrângere, adică asupra violenței publice) este mai important decât piața, munca mai importantă decât capitalul și comunitatea mai importantă decât individul, ceea ce caracterizează partidele stângii democrate (socialiste și social-democrate), vede altfel construcția europeană decât un alt partid românesc, aparținând dreptei democrate (liberale și conservatoare), convins că piața, eliberată de intervenția factorului politic (statul) poate rezolva toate probleme sociale, că munca nu are valoare decât fecundată de capital și că motorul progresului este tocmai inegalitatea indivizilor liberi să concureze fără a fi apăsați de riscul ca profitul muncii lor să fie confiscat spre a fi redistribuit celor care nu produc nimic sau foarte puțin. Într-un fel va arăta, deci, o UE a egalității (între statele membre și între cetățenii europeni), așa cum o dorește stânga, cu înțelegerea faptului că acesta impune învestirea instituțiilor comune europene cu o autoritate sporită pentru a interveni în derularea raporturilor sociale și a redistribui avuția comună, și altfel o UE a libertății, așa cum o vrea dreapta, care are în vedere o intervenție minimală a factorului politic și acceptă inegalitatea ca pe un dat obiectiv ce poate fi temperat doar prin asigurarea egalității șanselor.

În același timp, un partid românesc are o concepție diferită cu privire la felul în care trebuie construită UE în așa fel încât aspirațiile românilor să își găsească împlinire acolo, decât un partid german, francez, maghiar etc. preocupat de a promova aspirațiile nemților, francezilor, maghiarilor etc. Aceste partide vor negocia pentru a identifica cel mai mare numitor comun al intereselor naționale pe care apoi să îl promoveze în comun, creând, totodată, contextul în care interesele distincte să poată fi redefinite în așa fel încât să se evite conflictul dintre ele.

Ceea ce putem realiza în comun facem în comun; ceea ce suntem nevoiți să realizăm separat facem neconflictual. Concurența (liberă și loială) se desfășoară între indivizi și asta înseamnă progres (adică bunăstare); concurența între națiuni (state-națiune) este abolită și asta înseamnă pace (adică ordine). Solidaritatea – națiunilor și indivizilor – face puterea lor de a rezista amenințărilor externe și a câștiga în competiția cu jucătorii din afară. Această solidaritate trebuie să se exprime și împotriva tendințelor hegemonice din interiorul UE și împotriva imperialismului manifestat de alte puteri din afara UE. Cum să organizăm ordinea, concurența și apărarea intereselor comune atât în interiorul cât și în afara Uniunii depinde nu numai de ideologia partidelor asociate în familii europene așezate pe temelia valorilor împărtășite, ci și de naționalitatea partidelor care compun aceste familii.

Amestecul dintre PNL și PSD dovedește fie că liderii acestora nu înțeleg mecanismul democratic, fie că nu sunt interesați de promovarea și garantarea democrației la nivelul UE, fie că, pur și simplu, nu mai au nici o identitate ideologică distinctă și de aceea nu mai au nici viziune europeană specifică și nici programe proprii pentru transpunerea acesteia în viață. Or, dacă partidele românești cu pretenții de a obține cele mai multe mandate europarlamentare nu înțeleg ce înseamnă democrația sau nu sunt preocupate de ea, este limpede ce politică vor face reprezentanții lor, care vor fi și reprezentanți ai României, în Parlamentul european. Răpindu-ne atuurile ordinii democrate, acea politică va întări oligarhismul tot mai greu de suportat al instituțiilor europene și ne va menține statutul de vasal al unei așezări europene opresive, care nu este federală (așa cum greșit cred unii), ci imperială.

2.Liderii PSD și PNL nu știu, însă, nici cum este organizat Parlamentul european.

Persoanele alese pe lista comună vor trebui să se ducă apoi în grupuri politice diferite, în funcție de familia politică europeană căreia fiecare (cel puțin sub aspect formal) îi aparține; respectiv Partidul socialiștilor europeni, în cazul PSD, și Partidul Popular European, în cazul PNL.

Care este legitimitatea unor persoane alese pe o listă comună de a activa în grupuri politice diferite, ele fiind obligate a se alinia agendei politice a acestora? Care va fi credibilitatea europarlamentarilor români în acele grupuri și, pe cale de consecință, dimensiunea influenței lor? De ce am da voturile unor partide românești despre care înțelegem că prin modul în care au înțeles să organizeze alegerile europarlamentare în România vor trimite în Parlamentul european parlamentari fără credibilitate și fără influență, care vor purta din primul minut pecetea oportunismului meschin, al lipsei de identitate și al predispoziției către încălcarea oricăror principii?

Ceea ce este suspect, este că partidele europene afectate de o asemenea comportare, au fost de acord cu ideea listei comune. În trecut așa ceva era cu totul exclus. Oare ce s-a întâmplat între timp?