Alegeri prezidențiale în Moldova. Est sau Vest?
Dimensiune font:
Republica Moldova va avea 3 evenimente majore care îi vor marca drumul și vor influența parcursul european. Anul acesta se vor desfășura alegerile prezidențiale, precum și Referendumul privind aderarea Moldovei la UE, iar anul viitor vor fi alegeri parlamentare.
Acum câteva săptămâni UE a aprobat începerea negocierilor privind aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei. Este vital ca în micul stat de peste Prut să existe o continuitate, să fie ales un președinte pro european și să existe o majoritate parlamentară pro europeană, pentru ca într-adevăr, parcursul spre vest să continue într-un ritm susținut, să nu fie blocat sau întârziat.
Conform ultimului studiu IMAS, realizat la comanda Independent.ro, din luna mai a acestui an, putem vedea că Maia Sandu, președinta în exercițiu se află la o cotă foarte bună, 35%, urmată de Igor Dodon la o diferență mare, acesta fiind cotat cu 16% intenție de vot. Acum, când Dodon a anunțat că nu va mai candida, ci că îl va susține pe fostul procuror general, Stoianoglo, Maia Sandu va avea un contracandidat mai slab și fără un profil prezidențial creat.
Situație politică complicată
Dacă în privința alegerii președintelui putem afirma că lucrurile stau bine, atunci când vine vorba de partide, lucrurile se complică . Partidul de guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate, are o cotă care nu îi mai permite să facă o majoritate parlamentară. Acum se află la 33% intenție de vot și mai are încă un an de guvernare. Va trebui să treacă peste o iarnă când facturile la energie vor fi din nou mărite și trebui să facă în continuare față la toate provocările economice. Moldova are o inflație mare, mai mare decât în Ucraina, iar în acest moment înregistrează cea mai mare migrație, având un milion de oameni plecați în străinătate.
Partidele pro ruse, PSRM condus de Igor Dodon și partidele lui Ilan Shor au împreună cumulat în jurul cifrei de 33%.
În acest tablou, care prinde doar ce este pe teritoriul moldovean, nu și diaspora, putem observa că PAS este într-o situație delicată.
Există un electorat pro european dezamăgit de greșelile actualei guvernări. Acolo va fi bătălia principală și de fapt miza pentru ca acei oameni să își găsească o motivație, să vină la vot și să fie reprezentați de către un actor politic pro european. Diaspora nu va mai avea aceeași contribuție la vot cum a avut-o acum 4 ani, pentru că și acolo e o mare dezamăgire.
În ultimii ani, s-a tot încercat construirea unor mici partidulețe pro europene. Din păcate, niciunul nu a reușit să se apropie de 5 procente. CUB , PSDE sau PLDM sunt deja în categoria partidelor care se chinuie, dar nu ajung la cifra care să le permită trecerea pragului electoral.
Mai poate vreun partid pro european să se lanseze și să obțină un scor care să îi asigure procentul necesar intrării în Parlament?
Da. Teoretic este posibil, dar este nevoie de un lider carismatic. Nici CUB; PSDE sau PLDM nu au reușit pentru că nu au lider carismatic, capabil să atragă voturi.
Se lucrează la un nou proiect
Acum, din ultimele evenimente care se desfășoară în Moldova, pare că se lucrează la un nou proiect. Un proiect nou, dar cu un lider care cândva a reușit să câștige Primăria Chișinăului, dar nu a intrat în funcție pentru că regimul Plahotniuc a anulat alegerile.
Este vorba de Andrei Năstase, fost partener politic al Maiei Sandu și președinte al PPDA, care în trecut avea o cotă foarte bună în sondaje, dar care la un moment dat a plecat din viața politică.
Năstase era ”aripa dură” a construcției politice dintre PAS ul Maiei Sandu și PPDA. Omul care a fost în stradă la proteste și care a mobilizat zeci de mi de oameni după ce s-a aflat de ”furtul miliardului.”
La acest moment, Năstase nu are un partid politic, dar surse din Republica Moldova au confirmat faptul că acesta lucrează la un nou proiect politic.
Întrebarea care se poate pune la acest moment este: mai poate Andrei Năstase să creeze un partid care să obțină procentele necesare accederi în Parlament?
A fost simpatizat, a câștigat Primăria Chișinău, a ajutat-o pe Maia Sandu să îl alunge pe Plahotniuc și să își ducă partidul la putere. Are un cv politic destul de bun. Are însă nevoie de mai mult acum, pentru că trebuie să revină și să reia de la zero.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau