Au fost semnate cele trei acorduri care reglementează relaţiile post-Brexit dintre UE şi Marea Britanie
Dimensiune font:
Cele trei acorduri care reglementează relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Marea Brtianie au fost semnate astăzi de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi de preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Este vorba de acordul de comerţ şi cooperare, de cel privind schimbul de informaţii clasificate şi cel de cooperare pentru utilizarea sigură şi paşnică a energiei nucleare.
Cele trei documente vor fi transportate cu un avion al Forţelor Regale aeriene Britanice la Londra, unde vor fi semnate şi de premierul britanic Boris Johnson, în această după-amiază, transmite redactorul RRA, Carmen Gavrilă.
Parlamentul britanic ar urma să adopte acordurile chiar astăzi.
Noile reglementări intră în vigoare de la 1 ianuarie şi vor fi aplicate cu titlu provizoriu, până când vor fi ratificate de Parlamentul European şi de legislativele naţionale. Din prima zi a anului viitor Marea Britanie părăseşte Piaţa Unică Europeană şi Uniunea Vamală şi nu vor fi impuse tarife asupra mărfurilor din Uniune sau din Regatul Unit.
Cele 27 de state membre au deschis marţi calea către aplicarea provizorie a acordului de la 1 ianuarie. Într-o aşa-numită procedură scrisă, niciunul dintre ambasadorii UE nu a obiectat la aplicarea provizorie a acordului, ceea ce face posibilă semnarea acordului de către liderii UE.
Aplicarea provizorie a acordului încheiat pe ultima sută de metri de Londra şi UE este necesară întrucât Parlamentul European nu şi-a dat încă unda verde, urmând să facă acest lucru la începutul anului viitor.
Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie.
Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, schimburile comerciale între UE şi Londra ar fi fost guvernate de la 1 ianuarie 2021 de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce ar fi însemnat introducerea de taxe vamale şi cote, cu riscul unui nou şoc pentru economiile deja fragilizate de criza sanitară cauzată de COVID-19.
Principalele puncte de divergenţă care au împiedicat luni de zile ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit au fost regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau