Baze militare din România vor fi utilizate pentru instruirea ucrainenilor de către experţi militari britanici
Dimensiune font:
Experţi militari din Marea Britanie vor veni anul viitor pentru a pregăti ucraineni, în bazele române, a declarat, miercuri, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la finalul mandatului său, conform Agerpres.
"Lucrăm îndeaproape în ceea ce priveşte analiza comună a situaţiei din Ucraina, în teren. Experţi militari din Marea Britanie vor veni anul viitor pentru a pregăti ucraineni, în bazele române. Cred că, într-o măsură, aceasta este o dovadă înaltă a cooperării diplomatice", a afirmat diplomatul.
El a amintit că guvernul român a aprobat deja cadrul legal privind antrenarea piloţilor ucraineni pe aeronave F- 16 în România.
"Este un alt tip de specializare pentru forţele armate ucrainene, care în mare parte a avut loc în Marea Britanie. Dar, în cadrul unei discuţii trilaterale România-Ucraina-Regatul Unit a fost clar că pentru ucraineni este mai uşor ca acest lucru să aibă loc mai aproape de ţara lor. Iar favoarea făcută de România Ucrainei, pentru a proteja valorile noastre comune şi democraţia noastră, a fost să ofere un loc pentru aceste antrenamente. Nu vreau să dau detalii specifice, dar sper să începem în prima jumătate a anului viitor", a completat Andrew Noble.
El a spus că România are "un sistem diplomatic foarte eficient".
"Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Ministerul român de Externe şi cu oameni din Guvern, privind unele dintre cele mai grele şi sensibile subiecte actuale din domeniul diplomatic", a mărturisit ambasadorul britanic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau