Biden vrea să se întâlnească „în curând” cu Xi Jinping. Spune că relațiile SUA cu China nu s-au deteriorat după ce l-a numit „dictator”
Dimensiune font:
Preşedintele Joe Biden dă asigurări că „intenţionează să se întâlnească (...) în curând” cu omologul său chinez Xi Jinping, o întâlnire pe care o evocă de mai multe luni, în contextul în care relaţiile Washingtonului cu Beijingului s-au tensionat după ce americanul l-a numit pe chinez „dictator”, relatează AFP, potrivit News.ro.
Democratul în vârstă de 80 de ani a făcut acest anunţ joi, după ce l-a catalogat „dictator” pe omologul său chinez în cursul unei întâlniri cu donatori ai Partidului Democrat, o ieşire care a înfuriat Beijingul.
Întrebat joi despre aceste declaraţii, la o conferinţă de presă comună cu premierul indian Narendra Modi, Joe Biden a răspuns că nu se îşi va interzice „să spun ceea ce cred că este realitatea” despre China.
„Acesta este un lucru pe care nu-l voi schimba”, a declarat şeful statului american, cunoscut prin faptul că face uneori declaraţii fără menajamente, care îi surprind uneori pe consilierii săi şi care îi iau din scurt pe diplomaţii americani.
Joe Biden a respins „această teorie potrivit căreia relaţia cu China este pe cale să se năruie”. El a lăudat „deplasarea excelentă” pe care tocmai a efectuat-o secretarul de Stat american Antony Blinken în China, pentru a da pagina unui recent episod de tensiuni în centrul căruia se află un balon chinez doborât de către Statele Unite în februarie.
El a dat asigurări că „motivul pentru care (preşedintele chinez Xi Jinping) s-a enervat aşa de tare atunci când eu am doborât acest balon plin de material de spionaj este că el nu ştia (că acest balon) se afla aici”.
„Este foarte stânjenitor pentru dictatori, atunci când nu ştiu ce s-a întâmplat”, continua el atunci.
China a denunţat imediat o „provocare”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau