Cristian Terheș: „Când mă voi convinge că un bărbat poate să nască, atunci îmi voi retrage cuvintele”
Dimensiune font:
Aflat în centrul unei dispute, în Parlamentul European, acolo unde a afirmat că, un bărbat care se pretinde femeie (transsexual) sunt ”bărbați perverși”. Cristian Terheș spune că își menține declarațiile cu orice preț. Deși, europarlamentarul susține că nu a fost, oficial, acuzat de rasism.
„Aici nu e vorba de discriminare, ci este vorba de Convenția de la Istanbul, dar necitită. Printre ale lucruri bune, precum protecția fetelor și a femeilor împotriva violenței, se redefinește termenul. Adică, femeia nu mai este o chestie de biologie, concretă, ci devine definiție de gen. Așa se stipulează în această convenție. Deci, eu vin și definesc criteriul femeii. Nu există așa ceva! Eu asta vreau să spun. Este vorba de bărbați perverși acești transsexuali. Sunt criminali și violatori care își schimbă sexul și sunt trimiși la închisori de femei. Vă dați seama ce iese acolo. Cum e posibil să lași un fătălău, adică un bărbat care se pretinde femeie, să intre într-o competiție, să zicem, sportivă, cu o femeie adevărată. Ce se poate întâmpla într-un ring între un bărbat care se pretinde femeie și care luptă cu o femeie”, se întreabă, retoric, europarlamentarul.
Cristian Terheș a ținut să menționeze că, cel puțin până cum, nu i s-au adus niciun fel de acuzații oficiale.
„Până acum nu mi s-au adus la cunoștință acuzațiile de rasism, ci că nu recunosc că un bărbat poate fi recunoscut drept femeie. Când mă voi convinge că un bărbat poate să nască, atunci îmi voi retrage cuvintele”, a încheiat europarlamentarul Terheș.
Trei deputate din Parlamentul European i-au transmis o scrisoare preşedintei forului legislativ, Roberta Metsola, şi cer o anchetă imediată pentru a stabili dacă trei colegi eurodeputaţi se fac vinovaţi de un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc marţi în Parlamentul European.
Între cei trei care sunt vizaţi de această solicitare se numără şi europarlamentarul român Cristian Terheş, despre care liderul AUR, George Simion, anunţa în februarie că va conduce lista partidului la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau