De ce s-a abținut România de la votul rezoluției ONU privind războiul Israel-Hamas

România a fost printre cele 44 de state care s-au abținut de la votul rezoluției ONU privind conflictul din Orientul Mijlociu, alături de mai multe țări europene, precum Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Italia, Germania sau Marea Britanie. State precum Ungaria, Austria, Cehia, Croaţia sau SUA au votat împotrivă.

„Aproape toată Europa s-a abținut pentru că am fost nemulțumiți cu textul“, a explicat premierul român, Marcel Ciolacu.

Totuși, rezoluția, inițiată de statele arabe, care nu are un caracter obligatoriu, însă are greutate politică, luând temperatura globală în timp ce Israelul intensifică operațiunile terestre în Gaza ca represalii la cel mai grav atac al Hamas asupra civililor din istoria de 75 de ani a Israelului, a fost votată de 120 de state.

Mai exact, Adunarea Generală a ONU a votat, cu majoritate, un „armistiţiu umanitar imediat“, nefiind menţionată în text gruparea Hamas, aspect criticat de SUA şi Israel.

Votul României este o consecință a poziției pe care liderii de la Bucureşti o au în legătură cu situaţia din Orientul Mijlociu.

„Noi pledăm pentru soluția celor două state și pledăm, în același timp, pentru partea Israel, clar, au dreptul să se apere, asta este indiscutabil, și pentru partea palestiniană este clar că trebuie găsite soluții pentru a nu avea civili care până la urmă să plătească prețul acestui război, ci Hamas trebuie targetat“, a afirmat și președintele României, Klaus Iohannis, anterior votului.

Specialist: O poziție echilibrată

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a precizat că România a avut o poziţie echilibrată.

„Este, după părerea mea, în acest moment, singura variantă pe care o avea la dispoziție România, plecând atât de la normele de drept internațional, cât și de la poziționările și modul în care România, de-a lungul timpului, în Orientul Mijlociu, s-a afirmat ca un stat de echilibru. (...) De regulă, nu sunt poziționări categorice dintr-o perspectivă sau alta. Din păcate, problema ține mai puțin de aspectul declarativ politic, cât de existența unei strategii, care, pe de o parte, să asigure răspunsul normal al Israelului în fața unui atac terorist, iar pe de altă parte să reușească configurarea unei strategii în zonă. Pentru că nu a existat o strategie bine pusă la punct. Din 2014, nu s-a mai discutat nici măcar de soluția a două state aliate. La un moment dat, o criză violentă a înlocuit practic decizia politică și se presupune un anume tip de poziționare într-un sens sau în altul din tabere mai mult militare, decât politice sau diplomatice“, a explicat fostul demnitar.