Ieseanul Andrei Muraru va fi numit ambasador în SUA
Dimensiune font:
Consilierul prezidențial Andrei Muraru este viitorul ambasador al României la Washington, au declarat surse oficiale pentru Libertatea. Informația apare la doar trei zile după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare a lui George Maior în țară.
Cine este Andrei Muraru În vârstă de 38 de ani, Andrei Muraru este consilier al președintelui Klaus Iohannis din 2014 la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, potrivit presidency.ro. Muraru a absolvit facultatea de Istorie (2005), fiind licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. El lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014).
În perioada 2006-2009, Andrei Muraru a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. De asemenea, în anul 2014, Muraru a fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune. Andrei Muraru este fratele senatorului PNL de Iași, Alexandru Muraru.
Decorat de Regele Mihai Potrivit site-ului Preșidenției, Andrei Muraru mai multor cărți, printre care și „Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul”. El a publicat, de asemenea, numeroase studii științifice și recenzii în reviste de specialitate. Muraru a fost decorat, în 2008, de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate”, iar în 2015 a fost decorat pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer. În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau