Ion Cristoiu, despre vizita lui Zelenski: Iohannis și Ciolacu au transformat România într-o anexă a Ucrainei
Dimensiune font:
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre vizita lui Volodimir Zelenski în România, pe care o caracterizează ca fiind „o catastrofă”.
„Vizita lui Zelenski este o catastrofă. A venit un oaspete străin și s-a dat o declarație comună. Dintre cele 21 de puncte, numai 4 se referă la interesele comune. Restul transformă România într-o cămară, o cameră de dos a Ucrainei. Din această declarație comună rezultă în felul următor: statul român s-a înființat ca să ajute Ucraina. Nu există așa ceva. Fac o declarație comună și vorbesc și despre interese comune. În această declarație sunt angajamente ale statului român, din care rezultă că va fi un parteneriat strategic. Un astfel de parteneriat este unul pe 100 de ani. Nu există așa ceva între două state. Și Ucraina trebuie să ofere ceva. Nu pot să transform scopul existenței României, acestei națiuni, să ajute Ucraina”, a declarat scriitorul Ion Cristoiu.
Președintele Ucrainei a ajuns marți, 10 octombrie, la București, pentru prima dată de la începutul războiului declanșat de Rusia și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu șefii celor două camere ale Parlamentului și cu premierul Marcel Ciolacu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau