Lovitură de stat în Myanmar - șefa Guvernului și alți politicieni au fost arestați. Marile puteri cer elibererea liderilor

aung-san-suu-kyi-1

Dimensiune font:

| 01-02-2021 08:15

Statele Unite au cerut eliberarea de către armata din Myanmar a mai multor lideri politici arestaţi, inclusiv a şefei de facto a guvernului, Aung San Suu Kyi, şi au ameninţat că vor reacţiona în cazul unui răspuns negativ, informează AFP preluat de agerpres.

'Statele Unite se opun oricărei încercări de modificare a rezultatelor alegerilor recente sau de obstrucţionare a unei tranziţii democratice în Myanmar şi vor acţiona împotriva celor responsabili în cazul în care aceste măsuri (arestările) nu sunt abandonate', a anunţat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

'Îi îndemnăm pe militari să adere la standardele democratice şi la respectarea statului de drept şi să elibereze persoanele arestate astăzi', a adăugat ea.

Armata din Myanmar a declarat luni stare de urgenţă pe o perioadă de un an şi a numit un general drept preşedinte interimar după arestarea lui Aung San Suu Kyi, a preşedintelui Win Myint, a altor oficiali din Liga Naţională pentru Democraţie (LND), dar şi din alte partide mai mici, într-un raid militar organizat înaintea zorilor.

Aceste arestări survin în contextul în care parlamentul rezultat din ultimele alegeri legislative urma să înceapă prima sesiune în câteva ore.

Armata denunţă de mai multe săptămâni nereguli în desfăşurarea alegerilor legislative organizate în noiembrie. LND, partidul condus de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 1991, Aung San Suu Kyi - criticată pe scară largă la nivel internaţional pentru modul de gestionare a crizei musulmanilor rohingya dar care continuă să se bucure de sprijinul majorităţii populaţiei -, a câştigat fără drept de apel alegerile din noiembrie, obţinând 83% din cele 476 de mandate.

Myanmar a fost condus de o juntă militară în perioada 1962 - 2011. În 2011, junta a fost dizolvată şi a început o perioadă de tranziţie controlată spre democraţie. Alegerile din noiembrie au fost cel de-al doilea scrutin general după 2011. Armata deţinea însă controlul asupra a trei ministere cheie (Internele, Apărarea şi Frontierele).

Ultimele două lovituri de stat de la obţinerea independenţei ţării s-au produs în 1962 şi 1988. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
George Simion. „Pe 30 decembrie aflăm dacă avem președinte
28/12/2024 13:27

George Simion a transmis un mesaj de ultimă oră despre procesul lui Călin Georgescu. Liderul AUR a spus că asteaptă ziua de 30 decembrie pentru a afla verdictul momentului. Simion spune că il sustine in c ...

Antonescu. Klaus Iohannis a avut și realizări bune
28/12/2024 12:30

Crin Antonescu, candidatul sustinut de coalitia PSD, PNL si UDMR la Presedintia Romaniei, spune că in mandatul lui Klaus Iohannis au fost si lucruri bune. Dar cel mai rău lucru pe care Iohannis l-a făcut, ...

Crin Antonescu caută să se plaseze strategic pe axa UDMR-Viktor Orban?
28/12/2024 12:22

Crin Antonescu a dezvăluit că a votat la parlamentare cu UDMR, dar si că discutiile privind candidatura sa la Cotroceni a avut loc cu liderul UDMR, Kelemen Hunor. Rămine, deci, un mare semn de intrebare, ...

Într-o urare de Crăciun, Trump a evocat posibilitatea ca SUA să anexeze Canada și a promis canadienilor reduceri de impozite de 60%
28/12/2024 09:20

Presedintele a vorbit insistent in ultimele zile despre dorinta sa ca SUA să preia controlul nu numai asupra vecinului de la nord, dar si asupra Groenlandei sau canalului Panama. Presedintele ales Donald Trum ...

Tudorel Toader pune gaz pe focul prezidențialelor: Răspunsul său privind candidatura la următoarele alegeri
27/12/2024 22:35

  'Bursa zvonurilor' pompează gaz intr-un nou prezidentiabil in persoana  fostului ministru al Justitiei, Tudorel Toader. Acesta alimentează speculatiile privind o posibilă candidatură a sa. ...

Crin Antonescu: Ieri am văzut ceva mârșav, cum n-am văzut în 35 de ani de politică
27/12/2024 21:15

Prezidentiabilul Crin Antonescu sustine că atacurile din această campanie sunt unele extrem de murdare. El arată că a fost victima unui astfel de atac, dar a refuzat să nominalizeze postul de televiziune l ...

Crin Antonescu a dat startul campaniei electorale: 'Călin Georgescu, un dezastru dacă ar fi ieșit președinte'
27/12/2024 21:06

Candidatul sustinut de PSD, PNL si UDMR la alegerile prezidentiale, Crin Antonescu, a afirmat vineri seară că ar fi fost 'un dezastru' dacă ar fi castigat presedintia Romaniei Călin Georgescu. Candidatul i ...

Crin Antonescu: Nu am sprijinul lui Trump, dar este și o parte bună în acest lucru. A căzut un mit al omnipotenței SUA
27/12/2024 20:58

Candidatul sustinut de PSD, PNL si UDMR la alegerile prezidentiale, Crin Antonescu, a declarat vineri seară că nu va beneficia de sustinerea lui Donald Trump la alegerile prezidentiale de anul viitor. ”Nu ...

Crin Antonescu face o dezvăluire neașteptată: Liderul care l-a convins să candideze la alegerile prezidențiale
27/12/2024 20:50

Crin Antonescu a stat o perioadă departe de scena politică, dar liderii coalitiei PSD-PNL-UDMR si Minoritătile Nationale i-au propus să candideze la alegerile prezidentiale. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a f ...

Cine l-a „ajutat
27/12/2024 15:25

Pentru prima oară in istoria de 35 de ani a partidului, candidatul PSD ratează calificarea in turul doi al scrutinului prezidential. Marcel Ciolacu a ratat pentru doar cateva mii de voturi sansa de a fi preze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei